Magazin de suveniruri, deschis de autorități în zona centrală a Timișoarei

Magazin de suveniruri, deschis de autorități în zona centrală a Timișoarei

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="wp-block-image">

Organizația de Management al Destinației Timișoara – instituția care se ocupă de promovarea turistică a orașului și de valorificarea potențialului local în industria ospitalității – deschide joi, 14 noiembrie, primul magazin de suveniruri oficial al orașului. Aflat pe strada Alba-Iulia nr. 2, lângă Piața Victoriei, Souvenir Station va oferi turiștilor și nu numai o colecție atent selecționată de produse artizanale autentice românești, de la obiecte ceramice și lucrări de artă textilă ca expresie a culturii tradiționale, și creații locale realizate de peste 30 de artiști și creatori români, care spun povestea orașului.

„De Souvenir Station se vor bucura și turiștii străini care vor să ducă acasă o bucățică din România, și cei care vor amintiri care poartă amprenta orașului sau a Banatului, și timișorenii care vor să facă un cadou reprezentativ, autentic”, crede Laura Boldovici, managerul de destinație al OMD Timișoara, adăugând: „Multe dintre obiectele de calitate, cărțile și jocurile de aici au o poveste și o legătură directă cu spiritul creativ al orașului Timișoara.”

Printre cele peste 200 de produse care se vor găsi aici se numără cărți, jocuri, mici obiecte create de artiști locali, printuri în ediție limitată cu hărți de epocă ale orașului, tricouri, plase și alte obiecte de calitate marcate cu brandul orașului, obiecte de artă tradițională, textile și ceramică, ale celor mai buni meșteșugari români. Joi după-amiază, de la ora 17:00, mai mulți dintre artizanii creatori ai produselor vor fi prezenți la deschidere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.