Foto: sspolitehnica.ro
Politehnica Timişoara a obţinut o victorie vitală pentru a mai păstra speranţe la accederea în play-off-ul C9. Alb-violeţii s-au impus cu 3-0 chiar pe terenul echipei care era cea mai în formă din serie înaintea weekendului, Gloria Lunca-Teuz Cermei. Liderul clasamentului, CSC Peciu Nou, a zdrobit-o ieri pe Avântul Periam cu un neverosimil 10-0!
Pe un teren îngheţat şi cu zăpadă, dar şi cu balon alb ca să fie lucrurile şi mai complicate pentru privitori, Poli s-a impus, nu fără emoţii, dar meritat. Scorul a fost deschis de golgheterul bănăţenilor, Bogdan Istratie, în minutul 29, după o recentrare cu capul de la David Roşu. Atacantul a preluat şi a rămas cu poarta în faţă, având apoi de îndeplinit o simplă formalitate.
Emoţiile au venit în minutul 67 al părţii secunde, când arbitra întâlnirii a fost impresionată de căderea lui Paşcalău, aparent al doilea la minge în duel cu Vlaicu, şi a dictat uşor penalty pentru gazde. Dar intenţiile lui Dinu de la punctul cu var au fost ghicite de Mosoarcă, erou cu un plonjon în dreapta sa. Poli şi-a făcut meciul uşor pe final. Mai întâi Marincu a driblat până în careu şi l-a servit ideal pe acelaşi Istratie (85) pentru 0-2, apoi, la doar două minute distanţă, Radu Ciurel l-a găsit ideal pe acelaşi atacant în careu, care a trimis din alunecare sub bară şi a stabilit scorul final printr-un hattrick.
Poli are acum 19 puncte, e pe locul 5, dar se află în continuare la patru puncte de „careul de aşi” care asigură calificarea în play-off.
Asta deoarece atât Lupeniul, cât şi Pecica s-au impus azi, în faţa timişenelor Timişul Şag (scor 4-0), respectiv CSC Ghiroda (1-0). Peciu Nou e lider autoritar cu 27 de puncte. Iar sâmbăta viitoare (ora 14) are loc duelul de pe „Electrica” dintre Poli şi CSC Peciu Nou.
Gloria Lunca-Teuz Cermei: R. Rusu – Sevici, Paşca, Tomuţ, Siminic – Iosu, Piţ – Mercioiu (59, Gavra), Dinu, V. Filimon – P. Paşcalău (74, Joldea). Pe bancă: Neag – Stamorean, Măgulean, Steleac, Al. Mitu, M. Novac. Antrenor: Roland Nagy.
Politehnica Timişoara: Mosoarcă – Nagy (90+2, Amariei), D. Roşu, Vlaicu, R. Ciurel – I. L. Rotariu, Pureca (90+2, D. Roşca) – Marincu (cpt., 90+1 Mihăescu), Popa, Boariu (88, Grancea) – Istratie (90+1, Avramescu). Pe bancă: Enăşescu – Miclăuş, T. Hus. Antrenor: Cristian Gălan.
„Terenul a fost cu zăpadă, puţin moale, deşi până la final a rezistat. O victorie cu un adversar care era într-o serie ascendentă, cu patru victorii în ultimele patru jocuri, ne bucurăm că am reuşit să câştigăm, să facem un joc bun şi într-un final să fim fericiţi. Nu ştiu ce s-a întâmplat în careu, dar a fost într-adevăr un moment psihologic penalty-ul pe care Tavi l-a apărat, pentru că am ieşit destul de moi din vestiar, au fost 17-18 minute foarte bune ale adversarului, când a şi obţinut penalty. Ne-au dominat la începutul reprizei a doua. După acel moment echipa a avut o evoluţie foarte bună, au început să joace, să fie agresivi, să-şi câştige duelurile din nou şi am şi marcat. Sunt fericit pentru evoluţia lor, chiar mă bucur că au încercat pe acest teren să joace de multe ori ceea ce pregătim la antrenament şi chiar a ieşit. Suntem şi noi pe un drum bun!Noi trebuie să câştigăm jocurile pe care le avem şi, dacă câştigăm jocurile pe care le mai avem până la finalul campionatului (n.r. sezonului regular), probabil o să fim pe loc de play-off„, a declarat Cristian Gălan, „principalul” Politehnicii.
Acesta l-a debutat azi pe juniorul Cosmin Mihăescu: „Cosmin (n.r. Mihăescu, n. 2007) a intrat pentru primele sale minute la nivel de seniori, săptămâna aceasta a fost în antrenament cu noi, are evoluţii bune la nivelul echipei de tineret a clubului şi lucrul acesta a făcut să fie în lotul echipei şi chiar să debuteze”.