REZULTATE EXIT POLL prezidenţiale 2024: Surpriză majoră la primul tur al alegerilor....

REZULTATE EXIT POLL prezidenţiale 2024: Surpriză majoră la primul tur al alegerilor. Ce se aşteaptă. UPDATE Declaraţiile favoriţilor

0
DISTRIBUIȚI

Candidatul PSD, Marcel Ciolacu, intră de pe primul loc în turul doi al alegerilor prezidenţiale. Se duce o luptă strânsă între Elena Lasconi, Călin Georgescu, George Simion şi Nicolae Ciucă.

Exit-poll Avangarde:

Marcel Ciolacu – 25%
Elena Lasconi – 18%
Călin Georgescu – 16%
George Simion – 15%
Nicolae Ciucă – 14%
Mircea Geoană – 5%

Exit-poll CURS, ora 20:

Marcel Ciolacu – 25%
Elena Lasconi – 18,1%
Călin Georgescu – 16%
George Simion – 14,1%
Nicolae Ciucă – 13%
Mircea Geoană – 5,5%

UPDATE Declarațiile candidaților pentru turul II al alegerilor prezidențiale, în urma exit-poll-urilor

„Rezultatul ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru țară”, spune candidatul PSD la prezidențiale, Marcel Ciolacu. „În această seară cred că cei care au câștigat sunt români. Așa trebuie să arate o democrație”, adaugă social-democratul.

„Le mulțumesc tuturor celor care mi-au acordat votul și încrederea lor astăzi. Votul lor a fost un vot pozitiv pentru echilibru și stabilitate. A fost un vot pentru lucruri care contează. Și mai ales aș dori să le mulțumesc tuturor românilor care au depășit această campanie și nu au fost descurajați de această campanie. În ceea ce privește rezultatul votului de astăzi, un lucru este extrem de clar pentru mine: în spatele rezultatului obținut de fiecare dintre candidați sunt românii, indiferent de opțiunea lor politică. Și voi ține cont de opinia românilor. Și eu cred că în perioada următoare va trebui să stau de vorbă cu fiecare candidat pentru a aduna toate propunerile bune din programele lor electorale”, spune Marcel Ciolacu.

El afirmă că a dus împreună cu colegii săi „o campanie fără ură”.

„Voi continua și în turul doi în același mod. Rezultatul acesta ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru țară, de la creșterea venitorilor la autostrăzi, spitale regionale, iar mai nou aderarea la spațiul Schengen. În final aș dori să fac un apel către toți reprezentanții noștri în secțiile de votare. Să numere toate voturile exprimate de către români. Și doresc foarte mult să fac un apel la ei să nu părăsească secțiile de vot până nu se va număra ultimul buletin de vot și ultimul vot exprimat de români. În această seară cred că cei care au câștigat sunt români. Așa trebuie să arate o democrație”, încheie Ciolacu.

Lasconi: Săptămâna viitoare voi vorbi cu toate forțele de dreapta pentru o majoritate parlamentară

Imediat după încheierea procesului de vot, de duminică seara, la ora 21:00, Elena Lasconi spune că „săptămâna viitoare” va lua legătura cu partidele de dreapta pentru crearea unei majorități parlamentare.

„Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care astăzi au ieșit la vot. Speranța este vie în România. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au votat și vă transmit că pentru mine fiecare vot este o responsabilitate”, a spus Elena Lasconi, la încheierea procesului de vot, duminică seara.

„Vreau să le mulțumesc colegilor mei și voluntarilor care au bătut la sute de mii de uși, au stat de vorbă cu milioane de români în toată această perioadă, în precampanie și în campania electorală”, a adăugat ea.

Ea s-a arătat rezervată în a trage concluzii: „Haideți să ne bucurăm mâine.


Dar mare atenție în toate secțiile de votare, la fiecare buletin de vot. Fiecare vot contează. Este esențial să rămâneți acolo și să apărați voturile românilor. Și când spun asta, mă refer la toți delegații din partea tuturor partidelor politice, nu doar la delegații din partea USR”.

Lasconi i-a mulțumit lui Ludovic Orban pentru susținere, dar și partidelor Forța Dreptei, PMP și REPER. „Vă mulțumesc pentru această susținere. (…) Românii au arătat asta și, practic, votul de astăzi este o moțiune de cenzură din partea românilor că nu își doresc un guvern PSD. Din exit-poll-urile pe care le vedem până acum, practic 75% dintre românii au votat altfel, nu cu PSD”.

Ea a amintit de alegerile parlamentare, spunând că „avem nevoie de un guvern care să reformeze cu adevărat România. Anul viitor va fi un an foarte greu.
Săptămâna viitoare voi vorbi cu toate forțele de dreapta și cu toate forțele democratice din această țară pentru a ne pregăti de o majoritate parlamentară. Este foarte important să avem o majoritate parlamentară”.

Întrebată dacă îi este teamă de voturile care vin din Diaspora, având în vedere diferența mică, Lasconi a spus: „mie nu mie este teamă de nimic. Eu știu că am dat tot ce a fost mai bun din mine în această campanie. Nu am intrat să-mi fac campanie în urmă cu 10 ani, nici în urmă cu 2 ani, nici în urmă cu 5 ani. Sunt de 4 luni, practic, în această luptă”. „Vreau doar să fie cu ochii pe buletinile de vot în secțiile de votare”, a mai spus ea.

Întrebată de declarațile lui George Simion care afirmă, la rândul său, că se află pe locul al doilea, Lasconi a spus că nu se așteaptă la schimbări majore. „Însă nici nu vreau acum să mă bucur prematur când noi nu avem o numărătoare. Adică mie mi se pare că trebuie să vin în fața dumneavoastră și în fața românilor cu responsabilitate. Nu să mă bucur acum că am văzut un exit-poll”.

Georgescu: Am fost mulți la vot și vom fi și mai mulți în turul doi

Imediat după încheierea procesului de vot, de duminică seară, ora 21:00, independentul Călin Georgescu, numit surpriza acelor alegeri, le-a mulțumit celor care l-au votat, adăugând că „am fost mulți la vot și vom fi de-asemenea mulți la vot și în turul doi”.

„Indiferent ce s-a întâmplat, poporul român a înțeles că prin familie, ea este coloana vertebrală a societății românești. Și indiferent ce s-ar întâmpla, ne iubim familia mică și eu personal familia mare, care înseamnă poporul meu, țara. Indiferent cine m-a votat sau cine nu, îi voi respecta, îi voi ajuta și îi voi încuraja pe toți”, a spus el.

„Suntem puternici, suntem curajoși, am fost mulți la vot și vom fi de-asemenea mulți la vot și în turul doi”, a mai spus el.

Întrebat ce va face nu ajunge în turul al doilea și pe cine va vota, Călin Georgescu a spus că „poporul român, atunci când este sigur, va câștiga. Va câștiga sigur”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.