Muzeul de artă timișorean oferă publicului, între 27 noiembrie și 1 decembrie, spectacolul intitulat „Caravaggio – pictorul luminii”, care va avea loc în Sala Barocă, în cadrul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană în colecția lui Roberto Longhi”. Reprezentația, bazată pe tehnica „tableaux vivants”, aduce în prim-plan unele dintre cele mai faimoase lucrări ale lui Caravaggio și ale artiștilor din cercul său.
Evenimentul, realizat în colaborare cu „Lùmina Spettacolo In Luce”, prezintă publicului un format de spectacol care îmbină scenografia, cercetarea istorică, muzica, artele spectacolului și jocurile de lumini. Prin intermediul limbajului corporal, al muzicii și al performanței teatrale, actorii vor recrea compoziții inspirate din lucrările lui Caravaggio și ale artiștilor din aria sa de influență, oferind publicului un parcurs printre „pânzele” care au făcut celebră arta europeană în secolul al XVII-lea.
Spectacolul „Caravaggio – pictorul luminii” va fi prezentat sub forma unui parcurs muzeal, adaptat specificului spațiului oferit de muzeul de artă timișorean, pentru a pune în valoare patrimoniul cultural și artistic al acestuia.
Publicul va trăi o experiență unică, compusă din muzică și emoție, în timp ce tablourile vivante vor prinde contur și, prin îmbinarea artei cu tehnologia, ceea ce până acum era doar imaginat va deveni vizibil, căci așa cum spunea Paul Klee, „Arta nu reprezintă vizibilul, ci îl face vizibil”.
Programul spectacolelor este următorul:
Miercuri, 27 noiembrie – orele 15:00 și 17:00
Joi, 28 noiembrie – orele 15:00 și 17:00
Vineri, 29 noiembrie – orele 11:00 și 13:00
Sâmbătă, 30 noiembrie – orele 11:00, 13:00 și 17:00
Duminică, 1 decembrie – orele 11:00, 13:00 și 17:00.
Durata fiecărei reprezentații este de 45 de minute iar participarea la spectacole se face pe baza biletului de acces muzeu, acestea putând fi cumpărate fie de la casieria muzeului, fie de pe site-ul Muzeului Național de Artă Timișoara: https://mnart.museum/.