Consilierii locali PSD anunță că vor depune amendamente pentru reducerea taxelor și...

Consilierii locali PSD anunță că vor depune amendamente pentru reducerea taxelor și impozitelor de la Timișoara

1
DISTRIBUIȚI

Hotărârea de Consiliu Local care urmează să stabilească taxele și impozitele pe care timișorenii le vor plăti anul viitor stârnește, ca în fiecare an, dezbateri aprinse, mai multe categorii de contribuabili fiind nemulțumite de faptul că taxele locale sunt printre cele mai ridicate din țară. Înaintea dezbaterii de ieri, atât reprezentanții Asociației HORETIM, cât și reprezentanți ai medicilor au cerut reducerea impozitelor pe imobile nerezidențiale. Astăzi, PSD Timiș s-a alăturat „campaniei” și a anunțat că, prin reprezentanții săi în Consiliul Local Timișoara, va încerca reducerea acestor taxe.

„Timișorenii plătesc cele mai mari taxe și impozite din România, iar acest lucru trebuie să se schimbe! Pe cale de consecință, consilierii municipali ai Partidului Social Democrat Timiș vor depune o serie de amendamente pentru reducerea taxelor și impozitelor percepute astăzi de Primăria Timișoara. S-a ajuns în situația în care municipalitatea pierde procese cu cei care atacă în instanță majorări absurde, fie că vorbim de persoane fizice sau juridice. Cu titlu exemplificativ, pentru clădirile nerezidențiale, autoritatea publică locală a stabilit cota maximă de impozitare de 1,3%, în condițiile în care legea îi permite să stabilească o cotă între minimul de 0,2% și maximul de 1.3% din valoarea imobilului.


Mai mult decât atât, administrația locală dorește majorarea cu o cota adițională de 50% din cota impozabilă stabilită la 1,3%, timișorenii – persoane fizice sau juridice – ajungând astfel să achite un impozit de 1,95% din valoarea impozabilă pentru clădirile nerezidențiale. Nu lipsit de importanță este faptul că mai multe persoane fizice și juridice, proprietari de clădiri nerezidențiale, au atacat în instanță majorarea cu cota adițională de 50% și au câștigat definitiv împotriva municipalității, demonstrându-se că această majorare a fost una abuzivă. Un alt exemplu de categorie împovărată de impozite ridicate este cea a cabinetelor medicale care au contracte cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar solicitarea medicilor este ca impozitele pe care aceștia le plătesc municipalității să fie similare cu cele achitate de proprietarii clădirilor rezidențiale. Spre exemplu, un cabinet medical plătește astăzi aceeași sumă ca o casă de pariuri sau un cazino. Și aici consilierii PSD vor depune amendamente”, a transmis PSD Timiș prin intermediul unui comunicat de presă.

„Plătim cele mai mari taxe și impozite din România și considerăm că Primăria Timișoara nu vine deloc în sprijinul oamenilor ducând toate taxele și impozitele la limitele maxime admise. Mai mult, timișorenii se plâng pe bună dreptate că plătesc toate aceste dări, dar municipalitatea nu le oferă nimic. Consilierii noștri vor depune amendamente pentru eliminarea majorării cu cota adițională de 50% pentru persoanele fizice și juridice, proprietari de clădiri nerezidențiale și autoturisme”, a fost mesajul lui Alfred Simonis, președintele filiali județene a social-democraților.

1 COMENTARIU

  1. Sunt DOAR in slujba MAFIEI IMOBILIARE , sponzorii lor principali. Gen NORDIS & co… N-au învățat NIMIC din dezastrul de la vot. Nu se pot dezbrăca de obiceiuri le de CORUPȚIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.