Fosta clădire a Maternităţii Bega, soluţia de avarie până la rezolvarea problemelor...

Fosta clădire a Maternităţii Bega, soluţia de avarie până la rezolvarea problemelor de la Odobescu, unde s-a prăbuşit un tavan

0
DISTRIBUIȚI

În urma incidentului grav produs chiar de Ziua Naţională la Maternitatea Odobescu, unde s-a prăbuşit tavanul, preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, a anunţat că va fi pusă la dispoziţie medicilor şi nou născuţilor fosta clădire a maternităţii Bega din Timişoara.

„Siguranța și protecția copiilor Timișoarei trebuie să fie mai presus de orice. Consiliul Județean Timiș se implică pentru rezolvarea cât mai rapidă a unei situații grave, după ce un tavan de la Maternitatea Odobescu s-a prăbușit zilele trecute, iar spitalul Primăriei a devenit un pericol.

Am vorbit cu primarul Dominic Fritz, iar acesta ne-a cerut sprijin și îl vom acorda negreșit.


Vom pune la dispoziția medicilor și nou-născuților fosta maternitate Bega, care ne aparține, până când problemele de la Odobescu vor fi rezolvate. După ce a căzut tavanul la un grup sanitar destinat saloanelor de la Maternitatea Spitalului Municipal, conducerea unității medicale a decis transferul a opt nou-născuți la Spitalul de Copii Louis Țurcanu.

Incidentul, deși nu s-a soldat cu victime, este unul extrem de grav și ne arată încă o dată că investițiile în infrastructura de sănătate sunt obligatorii. Clădirea în care își desfășoară activitatea Maternitatea Odobescu este veche de un secol iar Primăria Timișoara nu a făcut investițiile necesare. După cum bine știți, Consiliul Județean Timiș a reușit să construiască o clădire nou-nouță în care a fost relocată Maternitatea Bega a Spitalului Județean, pe care îl avem în subordine, iar spațiile în care a funcționat aceasta urmau să primească o nouă destinație, însă ceea ce s-a întâmplat la Odobescu ne obligă să fim de ajutor”, a transmis Alfred Simonis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.