Guvernul a adoptat astăzi Ordonanța „trenuleț”, contestată atât de mediul de afaceri...

Guvernul a adoptat astăzi Ordonanța „trenuleț”, contestată atât de mediul de afaceri cât și de bugetari. Ciolacu: Nu este o ordonanță a austerității sau sărăciei, așa cum se spune la televizor

0
DISTRIBUIȚI

Guvernul României a adoptat proiectul Ordonanței trenuleț, un act normativ care a generat critici din toate domeniile de activitate, fiind aprig contestată de întreg mediul de afaceri și de către sindicatele care reprezintă angajații de la stat. Patronatele avertizează că prevederile actului normativ vor duce la scumpiri în lanț sau la închiderea unor afaceri.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat luni, înaintea ședinței de Guvern, un pachet de măsuri menite să reducă cheltuielile publice și să crească veniturile bugetare, în contextul unui an economic dificil.

Printre aceste măsuri se numără înghețarea salariilor demnitarilor, reducerea finanțării pentru partide cu 25% și înghețarea angajărilor în sectorul public pentru anul 2025.

Premierul a subliniat că sporurile și premiile suplimentare pentru bugetari vor fi eliminate, iar fiecare leu plătit în salarii va fi justificat prin criterii de performanță și evaluări. De asemenea, Guvernul va iniția un proces de desființare și comasare a instituțiilor publice redundante și va înființa un Departament pentru eficientizarea activității guvernamentale, care va lucra exclusiv cu specialiști guvernamentali în regim pro bono.

Ciolacu a precizat că, pe lângă reducerea cheltuielilor, sunt necesare măsuri pentru creșterea veniturilor la bugetul de stat. În acest sens, Guvernul va elimina facilitățile fiscale existente și va introduce un sistem fiscal catalogat drept „echitabil”.

Reducerea pragului de impozitare pentru microîntreprinderi va fi aplicată gradual pentru a evita un șoc economic, afectând circa 30.000 de IMM-uri, reprezentând 10% din total, care vor beneficia însă de sprijin prin scheme de ajutor de stat.

Premierul a subliniat că impozitul pe construcțiile speciale va fi aplicat doar după consultări cu marile companii, iar impozitul pe dividende va fi aliniat la nivelul impozitului pe venit, de 10%, menținând România printre țările din UE cu cele mai mici rate de impozitare la acest capitol.

În final, Ciolacu a transmis un mesaj ferm către companiile care externalizează profiturile și evită plata taxelor, cerându-le să respecte obligațiile fiscale.


Totodată, premierul a făcut un apel către pensionari și cetățenii cu venituri mici, promițând că măsurile de acum vor permite Guvernului să găsească resurse financiare pentru indexarea pensiilor sau acordarea unui sprijin suplimentar în 2025.

El a solicitat solidaritate din partea companiilor, prin înghețarea prețurilor pentru o perioadă de șase luni, în semn de sprijin pentru populație și economia națională. Măsurile anunțate, potrivit premierului, sunt esențiale pentru a asigura stabilitatea financiară și a reduce presiunile economice asupra românilor.

„Adoptăm măsuri ferme pentru a proteja România de riscuri financiare majore”

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat luni, înaintea ședinței de Guvern, măsurile ce vor fi cuprine în „Ordonanța trenuleț”. Măsurile vin pe fondul faptului că situația economică din România și din Uniunea Europeană s-a deteriorat accelerat începând cu luna octombrie.

Premierul a subliniat că deficitul bugetar ridicat, de 3,92% din PIB peste nivelul prevăzut în buget, impune măsuri urgente pentru a evita riscuri economice severe.

Ciolacu a anunțat că Guvernul va adopta Ordonanța „trenuleț”, care urmărește reducerea deficitului bugetar la 7% în 2025, în conformitate cu angajamentele asumate față de Comisia Europeană.

Premierul a respins acuzațiile că această ordonanță ar reprezenta austeritate, explicând că măsurile sunt structurate pentru a stopa creșterea cheltuielilor statului, a reduce risipa bugetară și a crește veniturile la buget prin reforme structurale incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență.

Premierul a apărat deciziile luate de Guvern în acest an, menționând majorările de pensii și salarii, investițiile în infrastructură, sănătate și energie, subvențiile pentru menținerea prețurilor la utilități și eliminarea inechităților pentru pensionari. Aceste măsuri, a spus el, au fost esențiale pentru „a face dreptate pentru milioane de oameni și a sprijini economia”.

Ciolacu a avertizat că lipsa unor măsuri economice responsabile ar putea duce la scăderea rating-ului de țară, alungarea investitorilor și creșterea dobânzilor la împrumuturi, ceea ce ar genera recesiune, falimente și șomaj. El a subliniat importanța menținerii accesului la fondurile europene și din PNRR, care sunt esențiale pentru modernizarea României.

Ciolacu a încheiat spunând: „Ca prim-ministru, sunt pregătit pentru orice critică. În acest mandat nu am de gând să fiu popular, ci să fiu extrem de eficient. Criticați-mă pe mine, dar lăsați România să meargă înainte și să se dezvolte. Nu se poate altfel!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.