O nouă casă de tip familial, inaugurată de Direcția Generală de Asistență...

O nouă casă de tip familial, inaugurată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș

0
DISTRIBUIȚI

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, care are drept obiectiv servicii alternative la îngrijirea instituțională prin înființarea unor case de tip familial și apartamente și închiderea tuturor instituțiilor de tip clasic, a inaugurat astăzi casa de tip familial „Mihăiță”, în care au fost mutați 12 copii cu nevoi speciale din Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Copii Timişoara, ultimul centru de plasament din cadrul direcției, care a fost închis, finalizându-se astfel ultima etapă a acestui program de reorganizare.

Închiderea centrului face parte din strategia naţională de dezinstituţionalizare a copiilor din sistemul de protecţie specializată. Printr-un parteneriat al DGASPC Timiş şi beneficiind de finanţare prin intermediul fondurilor europene acordate prin Programului Operațional Regional 2014-2020, s-a recurs la alternative de tip familial pentru toţi copiii care au fost rezidenţi ai acestui centru, ultima etapă a programului finalizându-se prin darea în folosință a casei „Mihăiţă”. Dotările casei şi cele ale centrului de recuperare sunt de ultimă generaţie, cele mai multe achiziţionate cu fonduri alocate de Consiliul Judeţean Timiş, o parte fiind oferite sub formă de donaţie de cluburi de servicii din Timişoara. Toate au rolul de a sprijini recuperarea mai rapidă a copiilor cu dizabilităţi din centrele rezidenţiale, dar şi din comunitate.

„Această casă de tip familial, care a prins contur în incinta Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, acolo unde, cȃndva, se afla leagănul de copii, poartă numele unui copil special, care acum locuieşte şi el în această căsuţă. Este vorba despre Mihăiţă, un băiat care s-a născut cu grave probleme de sănătate – un cumul de boli, cea mai gravă dintre ele fiind boala oaselor de sticlă, care a dus la apariţia a zeci de fracturi de-a lungul anilor. Fiind părăsit în spital, Mihăiţă a ajuns în grija noastră încă de cȃnd avea trei ani. A crescut aici, iubit şi protejat de toţi, îngrijit cu multă dragoste. Am ales ca numele căsuţei de tip familial să poarte numele lui Mihăiţă pentru că povestea de curaj a copilului nostru va merge, astfel, mai departe şi, prin ea, vom oferi încredere şi speranţă altor copii şi tineri cu nevoi speciale, precumşi familiilor acestora”, este destăinuirea făcută de Monica Truşcă, director general al direcției.

În casa „Mihăiță”, fiecare cameră adăposteşte cȃte doi copii, aceasta fiind un loc de joacă, învățat și destindere, dar și pentru desfășurarea procedurilor de recuperare fizică şi psihică.


Serviciul de zi de Recuperare pentru Copilul cu Dizabilităţi, care oferă servicii de recuperare pentru 120 de copii din sistemul de protecţie a copilului şi din comunitate, inclusiv pentru copiii găzduiți în noua casă. Casa de tip familial și Centrul de zi pentru Copii cu Dizabilități Timișoara au fost ridicate prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020, obiectivul general al proiectului fiind creşterea gradului de acoperire cu servicii sociale la nivelul judeţului Timiş prin dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii sociale necesare asigurării cadrului favorabil de sprijinire a grupurilor vulnerabile, în urma dezinstituţionalizării copiilor aflaţi cu măsură de protecţie în Serviciul de Îngrijire de Tip Rezidențial din cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Copii Timișoara. Valoarea celor două servicii sociale este de 7.500.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.