
Președintele Consiliului Județean Timiș a anunțat că astăzi a fost respinsă contestația depusă de o firmă care a participat la licitația pentru contractul de demolare a stadionului „Dan Păltinișanu”, astfel că procesul poate continua.
„Ne pregătim de demolarea Stadionului Dan Păltinișanu. Astăzi a fost respinsă contestația depusă de o societate care a participat la licitația organizată pentru punerea la pământ a vechii arene.
Licitația a fost lansată în luna septembrie și, iată, după mai puțin de jumatate de an s-au încheiat toate procedurile. Cu alte cuvinte, am intrat în linie dreaptă cu demolarea stadionului. În zilele următoare vom semna și contractul cu firma câștigătoare care, în cel mult o lună, se va putea apuca de lucru, asta și dacă vremea va ține cu noi. Consiliul Județean va da cât mai repede ordinul de începere a lucrarilor. Până la finalizarea demolării, sperăm să fie finalizată și licitația CNI pentru stabilirea constructorului care se va ocupa de proiectarea și execuția celei mai moderne arene din România. Durata de proiectare și execuție a noului stadion al Timișoarei ar trebui să fie de 30 de luni, fondurile fiind alocate de Guvernul României. Dezvoltăm infrastructura sportivă din Timișoara. Facem totul pentru Timiș!”, a transmis Alfred Simonis.
Conform devizului general înaintat de proiectant înainte de licitație, valoarea estimată pentru execuția lucrărilor de demolare este de 19.961.600,00 lei fără TVA, respectiv 23.754.304,00 lei cu TVA inclus, având ca sursă bugetul propriu al Consiliului Județean Timiș.