
Accident mortal vineri dimineața pe DJ 593, între Parța și Timișoara, unde un biciclist în vârstă de 80 de ani a murit după ce a fost lovit de o mașină. La sosirea echipajelor de poliție șoferul a fost de negăsit.
„În dimineața zilei de 31.01.2025, în jurul orei 6:30, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la faptul că pe DJ 593 a avut loc un accident între un autovehicul și un biciclist.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un autovehicul se deplasa pe DJ 593 dinspre Parța spre Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un biciclist care circula regulamentar și echipat corespunzător, în fața sa, având aceeași direcție de deplasare.
În urma impactului, biciclistul, un bărbat, în vârstă de 80 de ani, a decedat.
La sosirea polițiștilor, conducătorul auto nu a fost găsit la fața locului, prin urmare, sub efectuate verificări pentru identificarea și depistarea acestuia”, a transmis IPJ Timiș.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.
UPDATE „În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a reușit depistarea conducătorului auto care a fost implicat în accidentul rutier de azi-dimineață, soldat cu decesul unui biciclist.
Este vorba de un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din localitatea Peciu Nou, care a fost depistat de polițiștii din Giroc, pe un câmp din zona localității Giroc. Acesta a fost condus la sediul poliției de către polițiștii Biroului Rutier Timișoara, care vor proceda la audierea acestuia, urmând ca la fi alizarea acesteia să fie dispuse măsurile legale în consecință”, a transmis IPJ Timiș.
UPDATE 2 „În urma audierii, s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, acesta fiind depistat și în anul 2022, conducând fără permis.
Ca urmare a probatoriului administrat, polițiștii Biroului Rutier Timișoara, sub coordonare procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au dispus în seara zilei de 31.01.2025, reținerea bărbatului pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fara încuviințarea poliției și conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive”, a transmis IPJ Timiș.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș.
UPDATE 3 Bărbatul a primit arest preventiv pentru 30 de zile.
Polițaii stau prin birouri in loc sa PATRULEZE pe șosele ptr a-i disciplina pe soferii VITEZOMANI AGRESIVI ori cei cu TELEFONUL la ureche . Ar trebui chiar introduse masini ÎN CIVIL precum in Germania, Olanda, Austria la ce CARNAGIU e pe șoselele noastre. Dar cine sa ceara asta ?! Prefectul un HABARNIST NEPASATOR la fel ca șefii de la RUTIERA?! CORUPTIA din PSD PNL aici ne-a adus. Numiri pe functii de raspundere doar pe CUMETRII de partid. In timp ce profesionistii sunt MARGINALIZATI