Evenimente speciale de Ziua Culturii Naționale, în vestul țării

Evenimente speciale de Ziua Culturii Naționale, în vestul țării

0
DISTRIBUIȚI

De Ziua Culturii Naționale, sărbătorită în 15 ianuarie, instituțiile de cultură din vestul țării organizează o serie de evenimente, în semn de omagiu pentru Mihai Eminescu, poetul național al românilor, la împlinirea a 175 de ani de la nașterea sa.

În 14 ianuarie, teatrul național timișorean prezintă „Eminescu”, o punere în scenă după poezia și publicistica poetului, iar în 15 ianuarie, la opera timișoreană va avea loc un concert intitulat „Pe urmele Luceafărului”, dedicat lui Eminescu și Zilei Culturii Naționale. Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel” organizează la secția documentar-periodice de la Bastion o expoziție de presă care include numărul revistei „Familia” în care a debutat Mihai Eminescu iar la secția de arte „Deliu Petroiu”, elevi din toate ciclurile de învățământ și reprezentați ai Cenaclului Asociației Seniorilor din Timișoara vor recita, începând cu ora 10:30, poezii din opera lui Mihai Eminescu. La Muzeul Național al Banatului și la Muzeul Național de Artă intrarea la toate secțiile este gratuită, la acesta din urmă cu excepția dedicată lui Caravaggio, iar Muzeul Satului Bănățean din Timișoara în colaborare cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Timiș, organizează șezătoarea literară „Eminescu și Banatul”, începând cu ora 11:00. Școala de Arte din cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș va găzdui în Galeria Pod, de la ora 11:00, un recital de poezii din repertoriul poetului și melodii din patrimoniul culturii române, în interpretarea profesorilor și a cursanților lor, iar teatrul pentru copii pune în scenă un spectacol-lectură dedicat lui Mihai Eminescu, „Iubirea Eminescu & Veronica”, urmând ca în 16 ianuarie să aibă loc tradiționalul spectacol „Făt-Frumos din lacrimă”.

Și la Complexul Muzeal Arad Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită prin ghidaje gratuite, oferite din oră în oră în toate expozițiile permanente deschise, iar pianistul și compozitorul arădean Teo Milea va concerta în 19 ianuarie la Viena, unde asociația „Mihai Eminescu – Viena”, Rumänisches Kulturinstitut Wien și Ambasada României în Austria organizează Ziua Culturii Române.

Biblioteca județeană „Ovid Densusianu” din Deva organizează cea de-a XVI-a ediție a manifestării culturale „Eminesciana – Năzuința spre absolut”, prin care poetul va fi omagiat lângă statuia sa din parcul municipal, va avea loc un recital de poezie și o expoziție de carte din opera lui Eminescu, din patrimoniul bibliotecii. La Castelul Corvinilor va fi deschisă, la ora 13:00, expoziția „Trecut, prezent și viitor”, biblioteca universității din Petroșani pregătește un eveniment special de lectură, „La taifas cu Eminescu”, în 15 ianuarie, de la ora 14:00, iar teatrul „I.D. Sârbu”  propune un spectacol-lectură, cu dialoguri literare Mihai Eminescu-Veronica Micle, intitulat „… nimeni nu mă iubește afară de tine”, care va avea loc începând cu ora 18:00, intrarea fiind liberă.

La Reșița, Centrul Social ,,Frederic Ozanam” va găzdui în 14 ianuarie, de la ora 17:00, copii după lucrări cuprinse în albumul ,,Mihai Eminescu în grafica mondială” – un volum semnat de Nicolae Ioniță, apărut la Editura Karta Grapfic în 2012, care  cuprinde 116 poezii și 508 lucrări semnate de 390 de graficieni din 87 de țări, fiind astfel subliniată universalitatea lui Mihai Eminescu.


Actorul Zeno Balint va susține un recital de poezie, acompaniat de Liviu Butoi Quartet, evenimentul fiind organizat cu contribuția mai multor instituții de cultură reșițene, care au mai pregătit, pentru această săptămână, mai multe programe artistice, expoziții, prezentări de carte și dialoguri culturale, pentru a omagia această zi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.