
Președintele Consilului Județean Timiș a anunțat că, în curând, va fi lansată mult așteptata licitație pentru reabilitarea Castelului Huniade, care găzduia Muzeul Banatului, clădire închisă de aproape 20 de ani.
„În cursul săptămânii viitoare Consiliul Județean Timiș va lansa licitația pentru a renova, reabilita Castelul Huniade din centrul orașului, o valoare de peste 131 de milioane de lei din 3 surse de finanțare externe, dar și din bugetul propriu al Consiliului Județean Timiș: 22 de milioane de lei din PNRR, 35 de milioane dintr-un un alt fond care ține de reabilitarea seismică a clădirilor, 30 de milioane de pe programul transfrontalier România-Ungaria și diferența de 44 de milioane, până în acest moment, din fonduri proprii ale Consiliului Județean Timiș. Prea mult timp castelul Huniade din centru orașului a rămas închis și în paragină, aș putea spune.
Am reziliat contractul cu ceilalți consultanți, cu cei care încurcau dezvoltarea acestui obiectiv”, a spus astăzi Alfred Simonis.
Deși banii vin din mai multe surse, șeful CJT a considerat că ideea cu licitații diferite, pe fiecare sursă financiară, nu era una sustenabilă. „Lansăm o licitație integrată cu toate cele patru – cinci surse de finanțare. N-am dorit ca fiecare componentă în parte, fiecare finanțare să aibă o propria licitație și să fie patru constructori, eventual, sau cinci, pe un șantier, pentru că n-am fi avut nicio șansă să reabilităm. Am schimbat gândirea, lansăm o singură licitație și ne așteptăm ca în perioada anului acesta să și atribuim contractul pentru a și începe reabilitarea, renovarea”, a mai spus Simonis.
Și fosta administrație județeană a anunțat, în timpul campaniei pentru precedentele alegeri locale, că a obținut finanțare pentru consolidarea și punerea în valoare a castelului, însă până acum nu s-a întâmplat nimic. Primăria Timișoara emisese autorizația pentru aceste lucrări (însoțită de obișnuitele contre politice) în 2023, aceasta a expirat, dar a fost reînoită în octombrie 2024, fiind valabilă doi ani.