Bărbat reținut după ce ar fi agresat sexual o fată de 13...

Bărbat reținut după ce ar fi agresat sexual o fată de 13 ani. Ambii erau înfiați de aceeași familie

0
DISTRIBUIȚI

Un bărbat de 37 de ani a fost reținut pentru viol asupra unei minore, după ce ar fi agresat sexual o fată de 13 ani. Cei doi ar fi fost înfiați de aceeași familie într-o cumună de lângă Deva, județul Hunedoara.

Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați luni cu privire la faptul că o minoră de 13 ani, dintr-o comună de lângă Deva, ar fi fost agresată sexual de un bărbat de 37 de ani.

Din primele verificări a reieșit că fata ar fi fost atinsă fără voia sa în anumite părți ale corpului, în urmă cu o zi, în timp ce se afla la domiciliu.

Atât bărbatul de 37 de ani, cât și minora de 13 ani, au fost înfiați cu mai mult timp în urmă de o familie din localitate.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de agresiune sexuală.


Ulterior, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de „tentativă la violul săvârșit asupra unui minor”.

Bărbatul a fost reținut luni pentru 24 de ore și va fi prezentat marți instanței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.