Chiulangii și comercianții preferați de elevi, vizați de o acțiune a polițiștilor...

Chiulangii și comercianții preferați de elevi, vizați de o acțiune a polițiștilor în vestul țării. Amenzi de peste 20.000 de lei

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în cursul zilei de vineri, o acțiune cu scop de combatere a delincvenței juvenile și reducerea riscului de victimizare a minorilor. Controalele au vizat atât unitățile de învățământ, cât și zonele din proximitatea acestora, inclusiv barurile și localurile frecventate de elevi.

„În urma verificărilor, trei elevi au fost identificați absentând de la cursuri, iar polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități de instruire și consiliere în rândul acestora.


De asemenea, polițiștii au organizat, ieri, 58 de activități preventive, la care au participat peste 1.670 de beneficiari, și 6 întâlniri tematice cu directorii unităților școlare, pentru a întări măsurile de siguranță.

Pentru a asigura un mediu cât mai sigur, 15 agenți de pază și 108 agenți economici au fost instruiți cu privire la responsabilitățile pe care le au în raport cu elevii și respectarea legislației în vigoare (în special interdicția de a comercializa minorilor alcool, tutun sau băuturi energizante).

În urma verificărilor, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale: 4 amenzi conform OUG 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, o amendă în baza Legii 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, valoarea totală a sancțiunilor fiind de 20.000 de lei, iar 256 de lei (sumă nefiscalizată) au fost confiscați.

La această acțiune au participat 93 de polițiști, 14 jandarmi și 12 polițiști locali, care și-au concentrat eforturile pentru a asigura un climat de siguranță în unitățile școlare și în zonele din jurul acestora. Acțiunile preventive vor continua și în perioada următoare, pentru a combate absenteismul școlar și a reduce riscurile asociate delincvenței juvenile”, a transmis IPJ Hunedoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.