
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș lansează o nouă serie a cursului expert achiziții publice, prin direcția formare și perfecționare profesională, destinat celor care doresc să gestioneze eficient achizițiile și să își perfecționeze cunoșgtințele, pentru a deveni profesioniști pe piața muncii.
Cursul se desfășoară online între 25 februarie și 7 aprilie, de luni până vineri între orele 17:00 – 20:00, iar taxa de participare este de 1.000 de lei.
El se adresează compartimentelor de achiziții publice care, potrivit noilor prevederi ale legislației privind achizițiile publice, urmează să fie formate din cel puțin trei persoane, din care două treimi trebuie să aibă studii superioare și specializări în domeniul achiziţiilor.
Cursul se adresează autorităților contractante și celor care doresc să participe la licitații publice în calitate de ofertanți.
Tematica cursului vizează aspecte privind interpretarea corectă a legislației în domeniul achizițiilor publice, derularea etapelor procesului de achiziție publică, utilizarea sistemelor și instrumentelor electronice în derularea achizițiilor publice, elaborarea documentației de atribuire și evaluarea ofertelor.
Beneficiile acestui curs constă în certificare națională și internațională recunoscută, posibilitatea de a lucra în instituții publice și private, acces la un program practic și interactiv și suport din partea unor experți în domeniu.
Informații detaliate despre curs sunt disponibile pe site-ul CCIAT www.cciat.ro, la numărul de telefon 0720.444.120 sau la adresa de e-mail cmates@cciat.ro – manager de proiect Cecilia Mateș.
Formularul de înscriere este disponibil la adresa https://formareprofesionala.cciat.ro/ iar după completare, acesta se trmite, însoțigt de copii ale cărții de identitate și certificatului de naștere, la adresa de mail de mai sus.