La mulți ani, JazzyBIT! Trupa timișoreană a împlinit 13 ani de existență

La mulți ani, JazzyBIT! Trupa timișoreană a împlinit 13 ani de existență

0
DISTRIBUIȚI

Trupa timișoreană JazzyBIT a împlinit recent 13 ani de existență, iar cu ocazia acestei aniversări cei trei muzicieni au transmis un mesaj fanilor.

„Data de 2 februarie este una importantă pentru noi. Ieri am sărbătorit 13 ani de activitate. 13 ani în care ne-am îndeplinit multe visuri, am ajuns să cântăm în locuri unde nu ne-am imaginat că vom cânta vreodată. Vă mulțumim pentru sprijin și să ne revedem cu bine și în acest an!”, au transmis membrii formației.

Anul trecut, trupa a lansat un videoclip pentru piesa „Chill Trip” de pe cel mai recent material discografic al lor numit Drive. Clipul a fost înregistrat live în studioul on.set.hdv de către Amalia Gaiță și Cristina Precupaș, și a fost mixat și masterizat de Cristian „Sol Faur” la Consonance Studio.


De-a lungul celor 13 ani de existență, trupa timișoreană trupa a adunat peste 300 de concerte în 20 de țări din întreaga lume, printre acestea numărându-se China, Mexic, Serbia, Quatar, Ungaria, Austria, Bulgaria, Statele Unite ale Americii, Olanda, Suedia, Anglia, Cehia, Lituania, Coreea de Sud, Italia, Franța și Bosnia.

Primul recital al formației alcătuite din Teodor Pop (pian, claviaturi), Mihai Moldoveanu (bas) și Szabó Csongor-Zsolt (tobe) a avut loc în data de 2 februarie 2012, iar doi ani mai târziu muzicienii au lansat albumul de debut, „Touch the Sky”. Cel de-al doilea material discografic JazzyBIT „Horizon“, a fost lansat tot în data de 2 februarie dar în 2016, iar în luna mai a anului 2022 trupa a susținut un concert de lansare a celui de-al treilea album discografic, „Drive”.

Spectacolul care a marcat aniversarea a 12 ani de existență a formației JazzyBIT, a avut loc anul trecut, unde băieții i-au avut invitați pe Johnny Kui, solistul și chitaristul formației Dincolo de Ziduri. dj k-LU și Octavian Horvath (Implant pentru Refuz și Blazzaj).

Următorul concert al timișorenilor, care marchează împlinirea a 13 ani de existență, va avea loc sâmbătă 8 februarie, de la ora 19:30 la English Pub din Lugoj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.