
Fundația Comunitară Timișoara are disponibile noi fonduri pentru promovarea științelor și tehnologiei în rândul elevilor din Timiș, Arad și Hunedoara și așteaptă depunerea de proiecte pentru inițiative educative, oferind finanțări pentru cele mai creative propuneri.
Între 10 februarie și 10 martie, organizații non-guvernamentale, şcoli publice şi grupuri de inițiativă pot depune proiecte pentru a beneficia de finanţare din Fondul Ştiinţescu Timişoara. Valoarea totală a fondului este de 200.000 de lei. Solicitanții vor participa la minimum o şedinţă de mentorat cu echipa Fundaţiei Comunitare Timişoara, gândită ca un mecanism de sprijin pentru echipele de proiect, prin care să-și dezvolte ideea într-un proiect fezabil, cu șanse mari de finanțare.
„Căutăm profesori deschiși la minte, părinți implicați, elevi de liceu, studenți, specialiști în domeniile STEAM (ingineri, programatori, cercetători, muzeografi etc.) care să propună proiecte creative, inovative și care să facă pasiunea lor pentru educaţia STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică) «contagioasă». Ne dorim echipe multidisciplinare de aplicanți, care să faciliteze accesul copiilor și tinerilor din mediul rural şi urban al celor trei judeţe la educaţia STEAM”, este dorința Danielei Chesaru, director executiv Fundaţia Comunitară Timişoara.

Selecția finală a proiectelor câștigătoare va fi făcută prin jurizare de către o echipă neutră și avizată, alcătuită din pasionaţi de ştiinţe şi tehnologie, reprezentanți ai sectorului nonguvernamental și privat, pe baza criteriilor stabilite în ghidul de finanțare.
Vor avea prioritate proiectele care se adresează elevilor din rural şi din urbanul mic şi mijlociu.
Proiecte precum crearea de centre sau sau ateliere de creație în şcoli, festivaluri sau caravane de ştiinţă, competiții, expoziții, tabere şi vizite de studiu care să aibă o componentă de implicare practică a copiilor şi tinerilor, proiecte de cercetare ale elevilor, activități din domeniul ecologiei și protecției mediului, activități de învățare în echipă, care promovează ştiinţa şi tehnologia în rândul elevilor, pot primi finanțare și mentorare pe parcursul punerii lor în practică.
Detalii despre programul de finanțare și alte materiale necesare procesului de aplicare pot fi accesate pe website-ul programului www.timisoara.stiintescu.ro și pe pagina de Facebook locală a programului https://www.facebook.com/StiintescuTm.
Programul Ştiinţescu, o mișcare națională de reenergizare a educației STEAM derulat în cele trei județe prin experiment, activități practice și joc are susţinerea Federației Fundațiile Comunitare din România – FFCR şi este finanţat la nivel local de Hamilton Central Europe, Fundaţia Bosch România şi Accesa.