
Primul showcase al celor de la Muzicon din 2025 desfășurat joi seara la D’arc Bar le-a prilejuit spectatorilor o seară plină de armonii muzicale alături de Raul Moro, Volga ARM si Adina Plastinina.
Debutul serii a adus pe scenă un rock – pop apreciat de public din partea trupei Raul Moro, iar cei de la Volga ARM au demonstrat încă o dată că sound-ul lor specific britanic este unul admirabil. Dincolo de compozițiile trupei, cei trei muzicieni se completează cât se poate de inspirat pe scenă, iar per ansamlu prestația lor este interesantă. În luna septembrie a anului trecut Volga ARM a lansat albumul de debut „The One-Handed Carpenter”, evenimentul fiind sărbătorit cu două concerte care au avut loc la Pixel în Timișoara și Grand Cafe din Segedhin (Ungaria). Trupa formată din Toma, Joy și Denis a debutat cu trei ani în urmă și amestecă frânturi de brit – pop burdușit cu influențe rock .
Vocea formației, Toma a colaborat de-a lungul anilor cu nume ca Sonatic, Regal, Dara Project sau Mike Altrin, iar chitaristul Joy a făcut parte din Persona, Umbre Zidite sau Arc Gotic, în timp ce tobarul Denis se află la prima sa trupă. Finalul acestui prim showcase din 2025 i-a aparținut lui Adina Plastilina, care s-a bucurat de atenția publicului.
Platforma de promovare a scenei muzicale alternative din Timișoara Muzicon își propune să promoveze artiștii în cadrul unor rezidențe culturale naționale și organizarea unor concerte.
„Am început cu o sală de repetiții. Ne-am strâns vreo trei trupe timișorene care aveam săli pe la Pencoop sau te miri unde… și unde ploua în ele. Am zis că dacă noi nu ieșim din cloaca asta nu ne scoate nimeni. Am găsit curtea asta post-industrială pe lângă Faber aparținând celor de la Centrul Cultural Plai care aveau câteva containere. Am zis hai să încercăm aici. Componenta asta de infrastructură am dezvoltat-o organic. Nu e niciun business, primim o factură lunară și plătim toți. Sălile sunt dotate cu ce am avut noi mai bun. Tot ceea ce am învățat eu …de când activez în trupa Melting Dice aplic la promovare. Mă sună oameni care vor trupe pentru evenimente culturale și le oferim șansa formațiilor locale să cânte pe diverse scene. Uneori iau eu legătura cu organizatori de evenimente și le propun trupe care li s-ar potrivi. Mai departe, e o chestie directă între ei“, a spus Bogdan Cotîrță, „vinovatul” principal pentru platforma de promovare Muzicon.