
Creatoarea de modă Gabriela Baboș și-a prezentat colecția Vineri 13 la New York Fashion Week – The Bureau, un eveniment important din cadrul festivalului New York Fashion Week. A fost o experiență incredibilă, un vis devenit realitate. Să-mi văd colecția pe podium la New York Fashion Week – The Bureau a fost un moment de o emoție intensă, un amestec de entuziasm, mândrie și recunoștință. Atmosfera din culise era încărcată de energie, totul se desfășura într-un ritm alert, iar adrenalina era la cote maxime. Faptul că am avut ocazia să prezint o colecție cu un mesaj atât de puternic despre sustenabilitate și conștientizare socială într-unul dintre cele mai mari orașe ale modei a fost un pas uriaș pentru mine ca designer. M-am simțit inspirată de întreaga experiență, de oamenii pe care i-am întâlnit și de vibrația unică a acestui oraș, spune Gabriela Baboș, care a absolvit în 2023 Facultatea de Arte și Design din Timișoara, unde a studiat atât licența, cât și masteratul în Modă – Design Vestimentar & Design Textil. În cele ce urmează am realizat un interviu cu Gabriela Baboș, care și-a descoperit pasiunea pentru artă și design încă din copilărie.

- Cum ai ajuns să participi la New York Fashion Week?
Am fost invitată să îmi prezint colecția la New York Fashion Week – The Bureau, un eveniment important din cadrul NYFW, ceea ce a fost o mare oportunitate pentru mine ca designer.
Am călătorit în New York alături de echipa Cleopatra Models, care a asigurat și modelele pentru show-ul meu. Odată ajunsă acolo, m-am ocupat de organizarea colecției mele pentru prezentare, de la despachetare și aranjare pe standere până la ultimele retușuri înainte de defilare. - Cum ți se par evenimentele de fashion din Timișoara față de cele din București?
Apreciez toate evenimentele de modă, atât din țară, cât și din afara ei, pentru că fiecare are frumusețea și importanța sa. Atât Timișoara, cât și Bucureștiul au evenimente importante pentru industria modei din România, fiecare cu un specific diferit. Timișoara pune mai mult accent pe designeri locali și pe tinerii creatori, în timp ce Bucureștiul are o scenă mai extinsă, cu mai multă vizibilitate internațională și cu un focus mai puternic pe tendințele comerciale. Ambele contribuie la dezvoltarea industriei de modă din România și le consider valoroase. - Cum ți se pare moda din New York față de cea din România?
New York-ul este o adevărată capitală a modei, unde poți găsi o diversitate incredibilă de stiluri și direcții creative. Industria fashion de aici este extrem de dinamică și mereu conectată la cele mai noi tendințe internaționale. În România, moda este într-o continuă creștere, cu designeri foarte talentați care încearcă să contureze o identitate proprie pe piață. Diferența principală este expunerea și accesul la resurse – în New York, industria este mult mai mare, iar oportunitățile sunt mai variate. - A fost prima ta ieșire în afara țării?
Nu, nu a fost prima mea ieșire în afara țării. Am mai participat la Chișinău Fashion Week în Republica Moldova, precum și la cursurile de vară ale Universității IED din Florența, unde am avut ocazia să învăț mai multe despre moda internațională. De asemenea, am călătorit și cu alte ocazii pentru inspirație și documentare în domeniul designului vestimentar. - Ce planuri de viitor ai?
Îmi doresc să continui să dezvolt brandul meu și să promovez moda sustenabilă. Plănuiesc să particip la cât mai multe evenimente internaționale și să aduc un impact pozitiv în industrie prin colecțiile mele. De asemenea, vreau să experimentez și mai mult cu tehnici inovatoare, cum este tufting art, și să colaborez cu alți designeri și artiști din domenii conexe.