
Un bărbat din Oradea, în vârstă de 27 de ani, a fost reținut de procurorii DIICOT, după ce, timp de 4 ani, a deținut și stocat, peste 600 de fișiere video și foto în care apar copii, inclusiv unii de 3 sau 5 ani, în ipostaze sexuale explicite.
Procurorii DIICOT Oradea au dispus reținerea unui bărbat în vârstă de 27 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă.
Actele de urmărire penală efectuate în cauză au relevat faptul că, în perioada ianuarie 2020 – noiembrie 2024 inculpatul a deținut și stocat în mai multe sisteme informatice peste 600 fișiere video și foto în care apar minori, inclusiv cu vârste de aproximativ 3 și 5 ani, în ipostaze sau manifestând comportamente sexuale explicite.
De asemenea, în intervalul martie-aprilie 2022, prin intermediul unei platforme online, inculpatul a distribuit fișiere video conținând materiale pornografice cu minori.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a admis propunerea formulată de către procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea și a dispus față de inculpat măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.