Timișoara, gazda Campionatului Național de Dans Sportiv pe secțiuni

Timișoara, gazda Campionatului Național de Dans Sportiv pe secțiuni

0
DISTRIBUIȚI

Timișoara va găzdui în weekendul viitor Campionatul Național de Dans Sportiv 2025, la sala Constantin Jude.

Dansul sportiv vine în inima Banatului în 1 și 2 martie cu cei mai talentați dansatori din România. Aflat la cea de-a 33-a ediție, acest prestigios eveniment aduce pe ringul de dans energia, eleganța și pasiunea celor mai buni sportivi ai momentului și este organizat de Federația Română de Dans Sportiv și Agenția Națională pentru Sport și Clubul de Dans Sportiv MAGNUM TEAM Timișoara.

Pe parcursul a două zile intense de competiție, dansatorii vor evolua în cele două mari secțiuni ale dansului sportiv: Standard și Latino, fiecare punând în valoare calitățile tehnice și artistice ale sportivilor.

Competiția este deschisă tuturor categoriilor de vârstă, începând cu cei mai mici participanți, de la 6 ani, până la dansatorii de Seniori 2. Fiecare categorie va aduce pe ring expresivitate, rafinament și performanță, demonstrând nivelul ridicat al dansului sportiv românesc: copii, juniori, tineret, adulți, seniori și seniori 2

„Campionatul Național de Dans Sportiv pe Secțiuni va beneficia de prezența a 24 de arbitri de elită din 19 țări, care vor asigura corectitudinea și profesionalismul jurizării. Acești arbitri provin din: Kazahstan, Ungaria, Germania, Slovenia, Marea Britanie, Africa de Sud, Lituania, Cehia, Israel, Polonia, Austria, Estonia, Letonia, Moldova, Slovacia, Italia, Armenia, Norvegia, Lituania. Prezența acestora garantează un nivel competițional ridicat și o evaluare imparțială a tuturor sportivilor”, se arată în comunicatul organizatorilor.

„Finaliștii acestui prestigios campionat au un rol esențial în reprezentarea României pe scena internațională. Câștigătorii locului 1 și 2 vor avea onoarea de a reprezenta România la Campionatele Mondiale și Europene, fiind susținuți financiar de Federația Română de Dans Sportiv (FRDS) și Agenția Națională pentru Sport (ANS) pentru participarea la aceste competiții de elită. 

Campionatul Național de Dans Sportiv pe Secțiuni nu este doar o competiție, ci un spectacol al eleganței, disciplinei și pasiunii pentru dans. Într-o atmosferă încărcată de emoție și excelență, sportivii vor concura pentru medalii, titluri și, mai presus de toate, pentru a-și demonstra măiestria pe ringul de dans”, mai spun oficialii.

Biletele costa 50 de lei și se pot achiziționa la intrarea în sală.

CUPA FRDS – Cupa Timișoarei

În sesiunea de dimineață, iubitorii dansului vor avea ocazia să urmărească Cupa FRDS – Cupa Timișoarei, o competiție națională destinată dansatorilor care își doresc să își măsoare forțele într-un cadru oficial și să își dezvolte experiența competițională.


„Acest concurs reprezintă o rampă de lansare pentru sportivii în ascensiune și un prilej de a celebra frumusețea și diversitatea dansului sportiv”, mai arată sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.