
Cunoscutul lider al unei bande de trafic de droguri, Mohamed Amra, care era în libertate de la evadarea sa, în luna mai, a fost arestat în România, a anunțat ministrul de Interne francez, Bruno Retailleau, pe contul său X.
„Poliția Română l-a capturat, astăzi, pe celebrul traficant de droguri și terorist, Mohamed Amra. Acesta asasinase în Franța doi polițiști francezi și fugise din țară. Poliția Română l-a localizat, identificat și capturat în 48 de ore de la primirea informației că s-ar afla pe teritoriul nostru”, transmite, sâmbătă, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.
El adaugă că s-a bucurat să primească, în numele polițiștilor români, felicitările ministrului francez, Bruno Retailleau.
Ministrul declară că a primit un apel telefonic din partea acestuia, în cursul zilei de sâmbătă.
Traficantul, în vârstă de 30 de ani, a evadat la data de 14 mai 2024, din Franța, în urma unui atac armat asupra unui vehicul al poliției penitenciare. În timpul acestui atac armat, doi agenți de penitenciare au fost uciși, iar alți trei au fost răniți grav, potrivit IGPR.
El a fost condamnat anterior pentru furt prin efracție și este, de asemenea, inculpat într-un caz de răpire și sechestrare care a dus la decesul victimei. Bărbatul are legături cunoscute cu grupări interlope din Marsilia, implicate în traficul de droguri, fiind cunoscut pentru comandarea si coordonarea, din penitenciarul unde se afla închis, a unui asasinat asupra altui traficant cu scopul de a-l deposeda de droguri.
În urma evadării, Interpol a emis un „aviz roșu” (red notice) pe numele său, iar autoritățile franceze au declanșat planul „Épervier”, mobilizând sute de ofițeri de poliție și jandarmi pentru a-l captura.
Persoana în cauză urmează a fi prezentată procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pentru dispunerea măsurilor preventive, mai transmite IGPR.