Bani europeni pentru dotări moderne în trei facultăți de la Universitatea de...

Bani europeni pentru dotări moderne în trei facultăți de la Universitatea de Medicină din Timișoara, prin ADR Vest

0
DISTRIBUIȚI

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara au semnat, astăzi, 19 martie, un nou contract de finanțare în cadrul Programului Regional Vest, pentru modernizarea și dotarea facultăților de medicină, farmacie și medicină dentară. Acesta va permite unui număr de 6.000 de studenți să beneficieze de condiții de studiu moderne prin investițiile făcute în noi tehnologii pentru creșterea performanței învățământului medical, dar și în pregătirea de specialiști care să facă față cu succes situațiilor de urgență.

Totodată, proiectul prevede realizarea unui sistem novator de educație medicală, bazat pe realitate virtuală (VR) și realitate mixtă (MR), care va fi integrat în procesul de predare. Educația medicală prin VR/MR s-a dovedit a fi eficientă și reprezintă un model educațional complementar metodelor tradiționale.

Pe lângă lucrările de modernizare a laboratoarelor, echipamentele performante și mobilierul nou care vor fi cumpărate prin proiect, se va investi în îmbunătățirea cursurilor și va fi introdus un nou program de master la UMFT, în „Managementul medical al dezastrelor și al situațiilor de urgență”.

Un alt obiectiv important al proiectului este luarea unor măsuri pentru creșterea accesului la educație de calitate și integrare, prin crearea de facilități adaptate persoanelor cu dizabilități.

Valoarea totală a acestei investiții este de 2,65 milioane euro, din care 2,55 milioane euro reprezintă finanțare nerambursabilă, iar termenul de finalizare a  investiției este de doi ani.


Aceasta vine în completarea unui alt proiect cu finanțare europeană, contractat de Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara la sfârșitul anului trecut, cele două însumând investiții de peste 5 milioane de euro care vor fi realizate prin Programul Regional Vest 2021-2027.

Detalii despre primul proiect contractat se pot găsi pe vest.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.