CCIAT aniversează 175 de ani de la înființare. Povestea primei camere de...

CCIAT aniversează 175 de ani de la înființare. Povestea primei camere de comerț de pe teritoriul actual al României

0
DISTRIBUIȚI

În această lună, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aniversează 175 de ani de la înființare și 35 de ani de la reluarea activității, în anii postdecembriști.

CCIA Timiș a fost prima cameră de comerţ românească înființată în 1850 prin patenta împăratului Franz Josef I al Austriei. Conștient de rolul important al camerelor de comerț, ministrul Comerţului din Imperiul Hasburgic, baronul Carl Ludwig von Brück înainta împăratului Franz Josef proiectul de înfiinţare a camerelor de comerț pe teritoriul imperiului. Decretul imperial prevedea înființarea unei camere de comerț în Provincia Voivodina şi Banat cu sediul la Timişoara. Totodată, în acest an se împlinesc o sută de ani de la construirea actualului sediu al CCIAT, din Piața Victoriei. Pe 24 februarie 1949, Prezidiul MAN a Republicii Populare Române a dispus desfiinţarea camerelor de comerţ şi industrie teritoriale şi trecerea patrimoniului acestora în proprietatea Statului.

CCIA Timiș este prima cameră de comerţ teritorială din România care și-a reluat  activitatea ca  organizaţie specifică şi reprezentativă a mediului de afaceri local, în 7 martie 1990. Inițiativa de reînființare a acesteia a fost luată încă din ianuarie 1990 de un grup de membri ai biroului de relații externe din cadrul Frontului Salvării Naționale Timiș, care a elaborat un document înaintat spre aprobare prim-ministrului de atunci, Petre Roman, aprobat de acesta în 23 ianuarie. În 7 martie, grupul de inițiativă a convocat prima adunare generală a CCI Timișoara, la care au participat  reprezentanţii legali ai mai multor întreprinderi industriale şi comerciale din judeţ.


La nivel național, prin H.G.799/23 iulie 1990, Guvernul României a recunoscut înfiinţarea camerelor de comerţ teritoriale ca organizaţii autonome, neguvernamentale, auto-finanțatoare, de utilitate publică.

CCIAT este în prezent o organizaţie stabilă a mediului de afaceri timișean, cu un rol economic important, menit să contureze o elită de afaceri puternică.

CCIAT va marca această aniversare la Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, printr-un moment special dedicat celor care și-au adus aportul la reînființarea camerei și i-au condus spre succes destinele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.