CCIAT, misiune economică la Istanbul pentru cel mai mare eveniment din sectorul...

CCIAT, misiune economică la Istanbul pentru cel mai mare eveniment din sectorul textilelor. Înscrieri pentru firmele timișene

0
DISTRIBUIȚI

Camera de Comerț, Industrie şi Agricultură Timiș organizează o misiune economică de vizitare a HOMETEX, cel mai mare și de succes eveniment din sectorul textilelor pentru casă din Europa, SUA, Orientul Mijlociu și Africa, care va avea loc la Istanbul Expo Center, în perioada 20 – 24 mai 2025.

La târg vor fi prezente importante companii de textile pentru casă din întreaga lume, ce vor expune o gamă variată de produse și servicii specifice: piele pentru tapițerie, țesături decorative și produse imprimate, echipament pentru pat și lenjerie de pat, fețe de masă, accesorii pentru masă, accesorii pentru baie, tapete textile, panouri pentru tavan și pereți, pardoseli, covoare, perdele non-textile, sisteme de protecție solară, decorațiuni mobilier.

Ediția HOMETEX 2024 a reunit peste 850 de companii locale și străine, a avut 170.000 de vizitatori din 126 de țări, iar volumul de afaceri a ajuns la 1,5 miliarde de dolari, fiind considerată cea mai de succes manifestare din sectorul textilelor pentru casă, atât de către expozanți, cât și de vizitatori.

Misiunea economică oferă firmelor timișene ocazia de a lua legătura direct cu furnizori de marcă, importatori și exportatori, producători și comercianți, lanțuri de magazine, designeri, arhitecți de interior și decoratori, de a încheia parteneriate și de a descoperi noi posibilități de afaceri.

Taxa de participare este de 1.200 Euro de persoană pentru firmele membre ale CCIAT și 1.400 Euro + TVA de persoană pentru firmele nemembre. 

Pachetul de servicii cuprinde: transport cu avionul pe rută Budapesta – Istanbul și retur, cu bagaj de cală inclus, transfer Timișoara – aeroport Budapesta și retur, cazare patru nopţi (loc în cameră dublă) cu mic dejun la Hotel Lazzoni 5*, intrarea în expoziție, asistenţă din partea CCIAT pe toată durata deplasării.

Termen de confirmare a participării este data dde 14 martie 2025.


Ca urmare a creșterii prețului biletului de avion, costul deplasării poate suporta modificări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.