Județul Timiș are un nou și remarcabil obiectiv istoric, cultural și turistic, conacul Mocioni de la Foeni, a cărui inaugurare oficială după reabilitare a avut loc astăzi în prezența ministrului Culturii, Natalia Intotero, a reprezentanților administrației județene, cea care a finanțat o mare parte din proiect, a alor oficialități și unei numeroase asistențe alcătuite în mare parte din artiști și oameni de cultură.
Primul conac restaurat în județul Timiș
Începută în urmă cu doi ani de fostul președinte al CJT, Alin Nica, finalizarea lucrărilor de restaurare a conacului a rămas un obiectiv prioritar și pentru actuala administrație județeană. „Acesta este un prim obiectiv dintr-un lung șir de conace și biserici, cele mai multe în paragină, pe care dorim să le restaurăm și să alcătuim un circuit atractiv pentru turiști, iar următorul obiectiv va fi conacul de la Banloc”, promite președintele CJT, Alfred Simonis, iar Natalia Intotero a confirmat că investițiile pentru restaurarea monumentelor în județul Timiș și nu numai vor continua. Primarul comunei, Saveta Moldovan, a ținut să sublinieze că restaurarea conacului a prilejuit pentru prima oară venirea unui ministru în comuna pe care o administrează, vechea clădire, lipsită până acum de viață și de valoare, devenind de acum încolo gazdă pentru evenimente culturale de ținută.
Conacul de la Foeni, unul din cele care au aparținut ilustrei familii a Mocioneștilor, este primul care a beneficiat de atenție din partea administrației județene, restaurarea conacului făcându-se cu respectarea elementelor originale ale construcției, în măsura în care acest lucru a mai fost posibil. În interior se mai păstrează puține din vechile piese de mobilier, căci multe au dispărut ori au fost distruse în urma unui puternic incendiu care a avut loc în urmă cu câteva decenii și ale cărui urme se văd și astăzi pe treptele de lemn care duc în beci și în pod.
Reședința uneia din cele mai de seamă personalități ale Banatului
După o slujbă de sfințire și binecuvântare a edificiului și a ctitorilor săi, Î.P.S.S. Mitropolitul Ioan al Banatului a ținut să sublinieze importanța familiei care a construit acest conac și îndeosebi a personalității lui Andrei Mocioni, care a locuit aici: „și datorită lui, azi în Banat se vorbește românește. Conacul este la câțiva kilometri de graniță, nu departe se află mănăstirea Partoș, unde a trăit Sfântul Iosif, și dacă el și familia Mocioni n-ar fi existat, granița ar fi fost în altă parte”, crede Mitropolitul Banatului.
Tradiția familiei, originară din înfloritorul oraș Moscopole din Thessalia, vorbește de doi frați Mocioni care se înrolaseră sub steagurile armatei creștine încă din anii primului război austro-turc. Unul dintre ei a căzut în bătălia de la Zenta din 1697, iar cel de-al doilea a pierit în războiul următor, într-una din luptele care au dus la trecerea Banatului și a Timișoarei sub stăpânire habsburgică. Alături de alte familii, Mocioneștii au imigrat în Banat, pentru a se pune la adăpost și pentru a-și proteja averile agonisite. Negustori de vite iscusiți, ei au știut să-și sporească averea cu fiecare generație, iar prin educația aleasă primită în familie și școală au urcat treptele ierarhiei sociale, ajungând să facă parte din elita vremii.
Conacul de la Foeni, cel mai vechi al Mocioneștilor, a fost construit de Ioan Mocioni de Föen (1780-1854) la începutul secolului XIX-lea. Acesta a aparținut unei ramuri a numeroasei familii și a fost reședința unor iluștri reprezentanți ai acesteia, care au jucat un important rol politic, bisericesc, cultural și economic în viața românilor din provincie și nu numai. Una din cele mai distinse personalități ale familiei, care se trăgea din ramura familiei stabilite la Foeni, a fost fiul lui Ioan, Andrei Mocioni (1812-1880), un susținător constant al cauzei românilor bănățeni, care a militat atât pentru emanciparea religioasă de sub tutela ierarhică a bisericii sârbe, cât şi împotriva tendinţelor de deznaţionalizare manifestate în plan politic şi administrativ. Alături de alți membri ai familiei, Andrei Mocioni s-a numărat printre cei care, la vremea respectivă, cereau „drepturi egale politic, naţional şi confesional pentru toate popoarele din Imperiul Habsburgic”. El susţinea că supremul scop al românilor trebuie să fie conservarea elementului naţional iar progresul trebuie să fie moderat şi introdus succesiv, cu consimţământul autorităţii de stat, pentru a fi folositor şi durabil. La alegerile pentru dieta convocată în 1847 la Pozsony (Bratislava) a asigurat alegerea fratelui său Petru Mocioni ca prim reprezentant al comitatului Torontal. După instaurarea politicii absolutiste a imperiului care a urmat înfrângerii revoluției pașoptiste, Andrei Mocioni a renunțat la funcțiile publice și s-a retras la Foeni, continuând însă să pledeze pentru egala îndreptățire politică, națională și confesională a popoarelor din Imperiul Habsburgic. Când împăratul a dorit înființarea Banatului Timișean și a Voivodinei Sârbești, Andrei Mocioni a prezentat împăratului o petiție cu peste 12.000 de semnături prin care se cerea încorporarea Banatului în Principatul Transilvaniei dar voința românilor bănățeni a fost nesocotită, iar provincia a fost realipită Ungariei.
S-a implicat, de asemenea, în eliberarea bisericii ortodoxe române de sub ierarhia sârbească iar înființarea Mitropoliei Ardealului, în 1864, sub conducerea lui Andrei Șaguna, s-a datorat, în parte, și eforturilor lui Andrei Mocioni. Totodată, alături de alți membri ai familiei, a susținut mulți tineri români, finanțându-le studiile la școli din țară și străinătate iar în 1863, când Banatul a fost lovit de o mare secetă urmată de o cumplită foamete, a hrănit pe domeniul de la Foeni 400 de familii, s-a îngrijit de nutreț pentru vitele acestora și a intermediat obținerea unor ajutoare bănești de la Viena și de la București pentru a-i sprijini pe bănățeni. În 1866, când s-a înființat „Societatea Literară Română” cu membri din toate provinciile locuite de români, care avea să devină Academia Română, el a fost chemat, împreună cu Vincențiu Babeș, să reprezinte Banatul. A încetat din viață în 1880 și a fost înmormântat în capela din Foeni. Aici au fost înmoormântați și ceilalți membri ai familiei care au avut proprietăți pe valea Mureșului.
La Foeni, nu departe de conac, se află și mausoleul familiei, unde au fost înmormântați cei mai mulți membri ai acesteia. A fost jefuit și vandalizat de soldații sovietici și ulterior căutătorii de comori au mai dat câteva spargeri , doar nouă morminte scăpând intacte. Mausoleul se află în paragină dar deocamdată restaurarea cavoului nu a fost luată în discuție.
Lumină și sacralitate la inaugurarea conacului
O expoziție semnată de Silviu Oravitzan, a cărui operă este „rugăciune, lumină, plină de o simbolistică sacră, lucrări pictate cu sufletul” după cum a definit-o Dana Constantin, președintele UAP Timiș, este primul eveniment cultural care va înnobila edificiul în următoarele două luni și așteaptă să fie admirată de cât mai mulți vizitatori.
