Obiective turistice din vestul țării, în ediția din acest an a competiției...

Obiective turistice din vestul țării, în ediția din acest an a competiției „Destinația anului” (foto)

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="wp-block-image">

Ediția din acest an a competiției „Destinația anului”, care dorește să promoveze cele mai frumoase locuri din România se apropie de sfârșit, câștigătorii fiecărei categorii urmând a fi anunțați luna viitoare.

Șase categorii de destinații

In acest an, la cele șase categorii ale concursului turistic – „Orașe care inspiră” – municipii cu notorietate la nivel național care investesc în dezvoltare și promovare turistică, „Stațiuni balneo-climaterice” de interes local sau național deschise pe toată durata anului, „Tărâmuri fermecate” – zone geografice sau localități cu un bogat tezaur natural, istorie și tradiție, „Sate de poveste” – mici localități cu profil turistic care promovează zona prin autentice experiențe rurale, „Distracție și aventură”, mai ales pentru copii și sportivi și „Cultură și educație”, care cuprinde zone geografice sau localități cu un bogat tezaur natural, istorie și tradiție au întrunit sute de mii de voturi pentru peste 150 de destinații din 38 de județe și București, preferințele fiind extrem de diverse.

Calificări în zona de vest

Într-o primă fază, în județul Caraș-Severin, cele mai multe voturi s-au îndreptat spre Clisura Dunării, Băile Herculane, Banatul Montan, Valea Almăjului, Armeniș, Muntele Mic și Morile de la Rudăria, la cinci categorii ale competiției: Băile Herculane la „Stațiuni balneo-climaterice”, Banatul Montan, Clisura Dunării și Valea Almăjului la secțiunea Tărâmuri fermecate”, Armeniș la „Sate de Poveste”, Muntele Mic la „Distracție și aventură” și morile de la Rudăria la „Cultură și educație.

Cinci destinații turistice din Hudețul Hunedoara s-au calificat la trei categorii: stațiunea Geoagiu-Băi la „Stațiuni balneo-climaterice”, cetățile dacice din Munții Orăștiei și Țara Hațegului la „Tărâmuri fermecate” și cetatea Devei și castelul Corvinilor din Hunedoara la „Cultură și educație”. Cetățile dacice și Castelul Corvinilor s-au numărat printre câștigători și la cea de-a patra ediție a competiției, primele la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”, iar cel ce-al doilea, la „Atracții cultural-educative”.

Din județul Timiș, cele două municipii, Timișoara și Lugojul, au fost considerate destinații de interes la categoria „Orașe care inspiră”, Țara Făgetului la „Tărâmuri fermecate” iar satul Altringen la „Sate de poveste”.

Destinații din vestul țării nominalizate în finală

În finala competiției s-au calificat nu mai puțin de 76 de destinații turistice din întreaga țară, la cele șase categorii desemnate de organizatori. Din vestul țării, au fost nominalizate destinații la doar trei categorii din cele șase propunse: Timișoara, unul din cele 11 orașe la categoria „Orașe care inspiră”, Țara Hațegului și cetățile dacice din Munții Orăștiei două din cele 15 destinații ajunse în finală la categoria „Tărâmuri fermecate” și castelul Corvinilor din Hunedoara la „Cultură și educație” singurul care a ajuns în clasamentul celor mai votate 13 destinații, la categoria pe care o reprezintă.

Câștigătorul competiției „Destinația anului 2025” va fi anunțat la gala care va avea loc în data de 8 aprilie, în sala Filarmonicii de Stat din Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.