Accident grav în Timiș: mașină lovită de tren, două persoane încarcerate UPDATE...

Accident grav în Timiș: mașină lovită de tren, două persoane încarcerate UPDATE Cele două victime au murit

0
DISTRIBUIȚI
Foto: ISU Timiș

Un grav accident feroviar s-a produs miercuri pe drumul județean 609B, în localitatea Begheiu Mic din județul Timiș. Un autoturism a fost lovit de un tren, iar în urma impactului, două persoane au rămas încarcerate.

La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Stației Făget cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean, dintre care una cu medic.


De asemenea, a fost solicitat și elicopterul SMURD de la Arad pentru a asigura transportul rapid al victimelor la spital.

Cele două victime aflate în autoturism au fost scoase în stare de inconștiență de către echipajele de pompieri și predate echipajelor medicale pentru acordarea primului ajutor și transport la spital.

În automotorul care circula pe ruta Lugoj – Margina se aflau aproximativ 15 persoane, însă niciuna dintre acestea nu a fost rănită în urma accidentului.UPDATE Din nefericire, în ciuda eforturilor echipajelor de urgență, cele două persoane aflate în mașină au murit.

„Un bărbat, în vârstă de 63 de ani, a condus un autoturism pe DN 68, a efectuat viraj la dreapta pe DJ 609B către localitatea Răchita, iar la trecerea la nivel cu calea ferată, s-ar fi oprit motorul autoturismului, fiind suprins și accidentat de trenul care avea ruta Lugoj – Făget. În urma impactului, din nefericire, conducătorul auto și soția acestuia, o femeie în vârstă de 62 de ani, au decedat”, a transmis IPJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.