
După un parcurs deosebit la competiția mondială FIRST Championship din Houston, echipa de robotică CSH a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara a obținut locul 3 la nivel mondial, un rezultat care reflectă ani de muncă, pasiune și dedicare. Performanța echipei, care a reușit să își depășească propriile limite, a fost sărbătorită și în cadrul Universității de Vest Timișoara, unde membrii echipei au fost premiați de conducerea instituției, în semn de recunoaștere a eforturilor și succesului lor.
„Sunt doar lider non-tehnic. Noi mai avem un lider tehnic, colegul meu Alex, care se ocupă de partea de programare, proiectare și asamblare, iar eu mă ocup de partea non-tehnică, cum ar fi marketingul, PR-ul și designul echipei. A fost o experiență de neuitat, pentru că nu doar ne-am îndeplinit propriile visuri, ci am reușit să îndeplinim și visurile colegilor noștri mai mari – mentori, peer-mentori și alumni care ne susțin chiar și acum, după opt ani” a explicat Larisa Parfenie, liderul non-tehnic al echipei CSH.
Echipa, formată din elevi din clasele a IX-a până în a XII-a, este un amestec de tineri talentați, cu o pasiune imensă pentru robotică, care revin an de an în competiții internaționale, ridicând ștacheta și obținând tot mai multe premii.
O zi de concurs – adrenalină și emoție
„O zi de concurs este extrem de intensă, cu multe emoții și provocări,” a adăugat Larisa. „Jurații vin la standul nostru, ne întreabă despre documentațiile tehnice și parcursul echipei, iar în paralel, echipa de ‘drive team’ concurează în meciuri, unde trebuie să dăm tot ce avem mai bun. În competițiile de calificare, nu alegem alianțele, acestea fiind stabilite aleatoriu, iar succesul depinde mult și de noroc.”
Această dinamică a concursului și efortul continuu al echipei au culminat cu un loc pe podium la competiția mondială din Houston, un rezultat care nu ar fi fost posibil fără susținerea constantă a mentorilor și colaboratorilor din Timișoara.
Sprijinul comunității și recunoașterea performanțelor
„Este un moment de mare bucurie, dar și de confirmare a unei munci îndelungate. Performanțele nu apar peste noapte. Sunt rodul unui proces constant de învățare și implicare. De-a lungul celor șapte ani de colaborare cu Universitatea de Vest Timișoara, am demonstrat că o echipă de liceeni poate deveni un partener de încredere al unei instituții academice,” a declarat prof. coordonator Nușa Cojocaru.
Echipa CSH a fost premiată la Universitatea de Vest Timișoara pentru rezultatele obținute, iar rectorul UVT, Marilen Pirtea, a subliniat importanța acestei colaborări, mulțumind echipei pentru devotament și succesul continuu: „Suntem mândri de realizările voastre și recunoaștem talentul, munca și dedicarea fiecărui membru al echipei.”
De-a lungul anilor, echipa CSH a beneficiat de sprijinul Universității de Vest Timișoara, inclusiv pentru organizarea evenimentului „Open Robotics Intelligent Grid”, un proiect de impact care adună tineri din toată țara. „Open Robotics continuă și anul acesta, cu sprijinul Ministerului și al partenerilor noștri. Sunteți adevărați generatori de cunoaștere, iar acest lucru este esențial pentru viitorul roboticii,” a declarat Octavian Bunoiu, prorector al UVT.
Echipa CSH nu se oprește aici. „Nu vrem doar să construim roboți, ci și să construim personalități puternice. Ne dorim să impactăm comunitatea locală și internațională, și să continuăm să inspirăm următoarele generații de tineri pasionați de robotică,” a adăugat liderul non-tehnic.
Cu un loc pe podium la competițiile mondiale și un sprijin solid din partea comunității academice și a partenerilor, echipa CSH din Timișoara continuă să își urmeze visul și să ducă mai departe moștenirea roboticii românești.







Mecanismul robotului – inovație și precizie
Sezonul acesta, tema de joc presupune preluarea unor elemente speciale dintr-o zonă dedicată, elemente sub forma unor dreptunghiuri colorate – galbene, albastre și roșii.
„Pentru a le colecta, folosim un mecanism special care le preia și le transferă ulterior către un sistem de punctare. Acesta poate ridica elementele la diferite înălțimi, pentru a le plasa fie într-o zonă joasă, fie într-una înaltă, cea din urmă oferind mai multe puncte,” a explicat Luca Harkai, lider tehnic al echipei.
În plus, robotul lor poate colecta și un alt tip de elemente, numite specimene, care se fixează pe o bară specială. „Există două variante: o bară mai înaltă și una mai joasă, cea mai înaltă aducând, desigur, un punctaj mai mare,” a adăugat liderul tehnic.
De asemenea, tema de anul acesta este „Into the Deep,” iar robotul construit pentru acest sezon a fost conceput pentru a îndeplini cerințele specifice, fiind complet diferit față de cel construit pentru competițiile anterioare. „În fiecare an construim un robot complet diferit, iar tema și cerințele sunt întotdeauna noi, ceea ce face ca fiecare sezon să fie o provocare în sine,” a mai menționat liderul tehnic al echipei.
Și Consiliul Județean Timiș și-a arătat aprecierea față de echipa de inovatori, oferindu-le Trofeul Recunoștinței, „un simbol al aprecierii și recunoașterii din partea întregii comunități timișene pentru excelență”.