Muncă de Sisif pentru Poliția Locală Timișoara. Cerșetorii duși la centrul social...

Muncă de Sisif pentru Poliția Locală Timișoara. Cerșetorii duși la centrul social preferă să revină pe stradă, de unde sunt ridicați din nou

1
DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali din Timișoara desfășoară zilnic acțiuni pentru identificarea și preluarea persoanelor fără adăpost sau care apelează la mila publică, atât ca urmare a constatărilor din teren, cât și în urma sesizărilor venite din partea cetățenilor. Intervențiile nu se limitează la zona centrală, ci acoperă întregul oraș, în funcție de necesitate.

Doar în luna aprilie, 32 de persoane – cerșetori și oameni ai străzii – au fost transportate de 191 de ori la Centrul Social „Sfântul Francisc” de pe Strada Telegrafului. În cadrul centrului, aceștia beneficiază de sprijin pentru igienizare, tunsoare, deparazitare, dar și de cazare temporară și hrană.

Cu toate acestea, mulți aleg să părăsească centrul, revenind în stradă, în ciuda condițiilor dificile de trai.


Din păcate, legislația actuală nu permite reținerea forțată a acestora în centre, singura măsură legală fiind sancționarea contravențională.

De la începutul anului, au fost identificate 148 de persoane care apelau la mila publică pe străzile Timișoarei, printre acestea numărându-se și patru minori. Aceste persoane au fost transportate de nu mai puțin de 806 ori de către echipajele Poliției Locale la centrul social și preluate ulterior în evidențele Direcției de Asistență Socială.

Pentru a combate fenomenul și a încuraja reintegrarea socială, autoritățile au desfășurat campanii de informare prin care cetățenii sunt îndemnați să nu ofere bani persoanelor care cerșesc, întrucât acest gest le menține în stradă și le încurajează să refuze sprijinul oferit în centrele sociale.

Timișorenii sunt rugați să semnaleze astfel de cazuri la numerele de telefon ale Dispeceratului Poliției Locale – 0256.968 sau 0256.246.112 – pentru a permite intervenția rapidă a echipajelor și sprijinirea procesului de reintegrare a acestor persoane în societate.

1 COMENTARIU

  1. La fraza „Din păcate, legislația actuală nu permite reținerea forțată a acestora în centre” consider că de fapt din fericire e așa, pentru că altfel nu s-ar mai numi centre, ci mai degrabă lagăre…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.