
O decizie cu impact major pentru mediul de afaceri a fost anunțată astăzi, 29 aprilie, de Curtea de Apel Timișoara: impozitul pentru clădirile nerezidențiale deținute de persoane fizice sau juridice se reduce la 0,2%. Hotărârea este definitivă și anulează deciziile Consiliului Local Sânandrei pentru perioada 2019–2024.
Această hotărâre vine în urma unui demers susținut de Mișcarea Întreprinzătorilor din Timișoara, care a contestat în instanță nivelul considerat abuziv al impozitului local.
Instanța a dat dreptate reclamanților, iar efectele sunt imediate și importante. În urma deciziei, impozitele achitate în plus vor fi recalculate la nivelul de 0,2%, iar contribuabilii pot solicita restituirea diferențelor plătite între 2019 și 2024. Este un pas important spre o fiscalitate echitabilă și un precedent favorabil pentru proprietarii de clădiri nerezidențiale din județul Timiș.
„Dispune anularea prevederilor art. 1, art. 2, art. 4 şi art.5 din HCL nr. 126/21.12.2023 privind aprobarea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a taxelor speciale, pe anul 2024, în ce priveşte stabilirea, majorarea cu 15% şi indexarea cu 13,8% a impozitului pe clădirile nerezidenţiale deţinute de persoanele juridice, până la concurenţa cotei de impozitare de 0,2% asupra valorii impozabile a clădirilor”, apare în hotărârea Curții de Apel Timișoara.
Mișcarea Întreprinzătorilor a anunțat extinderea acțiunilor și în localitățile din județ, încurajând întreprinzătorii și proprietarii să se alăture inițiativei. Totodată, a fost lansată „Acțiunea 6” în Timișoara, pentru recuperarea impozitelor de către noi grupuri de reclamanți, în completarea acțiunilor anterioare care au implicat sute de persoane fizice și juridice.
Minciuni, se restitutie doar pentru persoanee care au avut procese pe rol conform comunicatului de pe site-ul PMT
Nu are nici o treaba cu PMT, e un articol scris tendentios. Nu e vorba de Timisoara, e vorba de Sanandrei, cum scrie mic in articol „Hotărârea este definitivă și anulează deciziile Consiliului Local Sânandrei pentru perioada 2019–2024”