
Curtea de Apel Ploiești a decis joi să suspende executarea hotărârii prin care Curtea Constituțională a României (CCR) a anulat alegerile prezidențiale din 2024.
Curtea de Apel Ploiești a decis suspendarea hotărârii până la soluționarea definitivă a cauzei.
„Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Admite acţiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru”, este minuta deciziie Curții de Apel Ploieșt.
Decizia Curții de Apel Ploiești este cu drept de recurs în cinci zile de la pronunţare. Cererea de recurs se depune tot la Curtea de Apel Ploieşti.
Pe 6 decembrie, Curtea Constituţională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale, câştigate de Călin Georgescu, în baza unor documente desecretizate de CSAT, primite de la SRI, SIE, MAI şi STS. Rapoartele SRI vorbesc despre o operațiune pregătită din timp, în favoarea lui Călin Georgescu și care are ”modul de operare al unui actor statal”.
PÎCCJ: Recurs împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel Ploiești
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate joi de Curtea de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul numărul 301/42/2025.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) transmite că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în cursul zilei de astăzi, 24 aprilie 2025, de Curtea de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul numărul 301/42/2025.
Reacțiile specialiștilor
Hotărârea CCR a fost contestată la Curtea de Apel Ploiești de o persoană fizică, Gheorghiță Popescu, potrivit datelor de pe portal. Decizia instanței din Ploiești a fost luată cu zece zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale.
O judecătoare de la Curtea de Apel Ploiești, instanță care a luat această decizie, a explicat pentru HotNews că cererea principală către instanță a fost anularea deciziei Curții Constituționale, iar decizia instanțe nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea Supremă.
Fostul judecător și membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Cristi Dănileț, spune, despre decizia Curții de Apel Ploiești că este „o aberație judiciară”, pentru că o instanță de judecată nu poate suspenda sau anula o decizie a Curții Constituțională a României (CCR).
„O instanță de judecată nu poate suspenda sau anula o decizie a CCR, cum e cea de anulare a alegerilor prezidențiale din decembrie 2024. Cu atât mai mult o decizie CCR care s-a pus deja in aplicare, prin emiterea HG de organizare a unor noi alegeri, în luna mai 2025”, spune Dănileț pe pagina de Facebook.
Fostul judecător întreabă „cum să suspenzi să se aplice ceva ce deja s-a aplicat”.
„Desigur, dacă se decide altfel avem de a face cu o aberație judiciară, care produce urmatoarele consecințe: judecătorul respectiv riscă să fie anchetat disciplinar pentru aplicarea cu rea-credință a legii; soluția va fi corectată de ICCJ; INM trebuie să facă sesiuni speciale de pregătire a magistraților în drept administrativ și drept constituțional”.
O avocată contactată de Hotnews a explicat că decizia Curții de Apel Ploiești este „o aberație, întrucât nu poți să suspenzi o decizie care și-a produs deja efectele, iar hotărârea CCR nu este act administrativ și, pe cale de consecință, nu putea fi atacată în contencios administrativ (n.r. – secția de la Curtea de Apel Ploiești unde a fost luată decizia)”. Tot pentru Hotnews.ro, profesorul și expertul în drept constituțional Bogdan Dima a explicat că decizia Curții de Apel Ploiești care a decis joi să suspende și să anuleze decizia CCR de anulare a alegerilor din 6 decembrie nu produce efecte juridice.
Într-o primă reacție după decizia Curții de Apel Ploiești, George Simion a vorbit despre „revenirea la democrație și domnia legii”.
„Eu susțin revenirea la democrație, la ordinea constituțională și domnia legii: acestea toate înseamnă TURUL2ÎNAPOI!”, a scris George Simion pe Facebook.
Augustin Zegrean: „România e o țară comică”
Fostul judecător al Curții Constituționale a României (CCR), Augustin Zegrean, spune că dacă decizia Curții de Apel Ploiești va fi contestată, ea se suspendă până când ÎCCJ judecă recursul, astfel, și alegerile merg mai departe. Dacă ÎCCJ dă dreptate Curții de Apel Ploiești, situația se complică.
„Am citit minuta hotărârii dată de judecătorul de la Curtea de Apel Ploiești, care spune că se anulează decizia Curții Constituționale numărul 32 din 6 decembrie 2024, atunci când s-a anulat turul 1 al alegerilor. Asta înseamnă că cineva ar trebui să se trezească și să atace cu recurs această hotărâre, această sentință, în termenul de recurs scris în minuta dată de judecători, de 5 zile. Dacă în astea cinci zile nu atacă nimeni această hotărâre, aia intră în puterea lucrurilui judecat”, spune Augustin Zegrean, pentru Mediafax.
Decizia Curții de Apel Ploiești poate fi atacată de cei care au participat la proces, respectic, potrivit minutei, rezultă că a fost cel care a contestat și a cerut anularea, un domn Popescu Gheorghiță și Curtea Constituțională.
„Nu știu dacă Parchetul a participat sau nu la proces. Altfel (dacă nu a participat – n.r.) nu are calitatea să o facă. Ei pot să participe la multe procese, mai ales la contencios. Pot să participe la care vor ei. Dar din ce a scris acesta, nu rezultă că și parchetul a fost prezent. Sigur, ce se publică e una, ce au acolo e altceva”, spune Zegrean.
Potrivit fostului judecător CCR, acum, dosarul, după ce decizia va fi motivată de judecătorul care a dat o sentință, după ce o motivează, dosarul va pleca la Inalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea recursului.
„Ei pot să suspende executarea hotărârii până când se judecă recursul și atunci lucrurile merg în continuare până când va veni acea hotărâre de la Înalta Curte. Dacă Inalta Curte va respinge recursul, s-a terminat cu alegerile. Dacă Înalta Curte va admite recursul, anulează hotărârea de la Ploiești, alegerile merg mai departe.În 5 zile trebuie făcut recursul. Când o judecă, asta e problema lor” precizează Zegrean.
Totuși, în România sunt alegeri peste 10 zile.
Zegrean spune însă, că temenele sunt cele care se dau în instanțele din România,
Întrebat dacă, în aceste condiții, vor mai fi alegeri în 4 mai, Zegrean a spus că vom avea alegeri prezidențiale dacă până atunci se pronunță Curtea.
„Dacă recursul se duce la Inalta Curte, decizia asta se suspendă și trebuie să se facă alegerile. Dar dacă după alegeri Înalta Curte respinge recursul, le-am făcut degeaba. Deci, ne duce într-o stare de nisipuri mișcătoare, toată povestea asta”, precizează Augustin Zegrean.
Întrebat, în continuare, dacă o instanță poate să anuleze ori să suspende o decizie a Curții Constituționale, Zegrean a spus că nu poate.
„Nici o instanță din lume nu poate. Pentru că, după Constituție, deciziile Curții sunt general obligatorii de la data publicării. Și nu există niciun text în lege sau în Constituție care să permite cuiva să le atace. Mai mult că Curtea Constituțională nu face parte din sistemul instanțelor judecătorești. Ea nu poate fi cenzurată de instanțele judecătorești, nici din România, nici din Europa, nici din alte parte. Și așa e în toată lumea unde există Curți constituționale. Curtea poate să cenzureze instanțele altor curți, de exemplu, dar invers nu se poate. Asta nu contează. Dacă hotărârea aia rămâne valabilă, ea se aplică. Chiar dacă asta nu va avea puterea să o facă”, a răspuns Zegrean.
Zegrean a mai spus, despre această decizie a Curții de Apel Ploiești, că „e plin în practica judiciară de decizii greșite și nimeni nu se sesizează și nu se agită. E comica România, e o țară comică”.
Practic, ceea ce spune Zegrean este că dacă decizia Curții de Apel Ploiești este contestată, ea se suspendă până când ÎCCJ judecă și atunci alegerile care merg mai departe. Dar există varianta în care ÎCCJ dă dreptate Curții de Apel Ploiești și, astfel, ne întoarcem chiar și peste un an la momentul „turul 2 înapoi”.
UPDATE Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, vineri, recursul și a anulat decizia judecătorului de la Curtea de Apel Ploiești: „Admite recursurile împotriva sentinţei nr. 135 din 24 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal”.
„Admite recursurile declarate de recurenta-pârâtă Curtea Constituţională a României şi recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei nr. 135 din 24 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Casează în tot sentinţa recurată şi rejudecând: Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti. Respinge cererile de suspendare, respectiv de anulare a Hotărârii Curţii Constituţionale a României nr. 32 din 6 decembrie 2024, formulate de reclamanta Popescu Gheorghiţa, ca inadmisibile. Definitivă”, potrivit minutei ÎCCJ.