Vaccinare împotriva encefalitei de căpușă, la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara

Vaccinare împotriva encefalitei de căpușă, la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara continuă campania sa de vaccinare, introducând săptămânal noi tipuri de vaccinuri preventive. În această săptămână, accentul este pus pe vaccinul împotriva encefalitei de căpușă, o boală virală care poate provoca forme severe de meningită sau encefalită.

Vaccinarea este recomandată tuturor persoanelor care locuiesc sau călătoresc în zone cu risc ridicat de înțepături de căpușe, în special celor care desfășoară activități în natură – excursii, drumeții, agricultură sau silvicultură. În timp ce pentru alte boli transmise de căpușe, precum boala Lyme, nu există vaccin, encefalita de căpușă poate fi prevenită eficient prin imunizare.

Deși în România cazurile de encefalită de căpușă sunt mai puțin frecvente comparativ cu alte țări europene, vaccinarea rămâne esențială pentru prevenție.


Imunizarea se poate începe în orice perioadă a anului, însă este recomandată inițierea schemei în lunile de iarnă, pentru a asigura protecția înainte de sezonul activ al căpușelor, primăvara.

Vaccinul se administrează intramuscular, în regiunea deltoidiană a brațului, sau subcutanat. Schema de vaccinare la adulți presupune administrarea a trei doze, urmate de rapeluri periodice, la fiecare 3–5 ani, în funcție de recomandările medicului.

Contraindicații și reacții adverse

Vaccinul este contraindicat persoanelor care prezintă alergii cunoscute la componentele serului. De asemenea, vaccinarea se amână în cazul unor boli acute, cu sau fără febră, până la remiterea acestora.

Printre cele mai frecvente reacții adverse se numără durerea locală la locul injecției, stare generală de disconfort, cefalee, greață, dureri musculare. Mai rar, pot apărea febră, frisoane, edem, transpirații, vărsături, dureri articulare sau reacții alergice.

Persoanele interesate de vaccinare se pot adresa Spitalului „Victor Babeș” pentru informații suplimentare privind programarea și desfășurarea procedurilor de imunizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.