Bărbat reținut de polițiștii din Timiș pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Bărbat reținut de polițiștii din Timiș pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

0
DISTRIBUIȚI


Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost reținut pentru 24 de ore în data de 15 mai 2025, în orașul Deta, fiind suspectat de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, informează Inspectoratul de Poliție Județean Timiș.

În urma unei percheziții domiciliare efectuate în aceeași zi, în jurul orei 07:30, de către polițiștii orașului Gătaia, sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta, au fost descoperite și ridicate o armă tip pistol, neletală dar supusă autorizării (calibru 8 mm), o substanță cristalină susceptibilă a avea efect psihoactiv, un cântar electronic, mai multe foițe pentru rularea țigaretelor și suma de 400 de lei.Operațiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, precum și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Substanța susceptibilă de a avea efect psihoactiv a fost predată Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) pentru continuarea investigațiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.