Delegație de afaceri timișeană, vizită la două evenimente importante în China

Delegație de afaceri timișeană, vizită la două evenimente importante în China

0
DISTRIBUIȚI

În aceste zile, o delegație de afaceri timișeană se află în China, la China-CEEC Expo și Târgul Internațional de Bunuri de Consum de la Ningbo, unica expoziție națională a Chinei dedicată Europei Centrale și de Est, aflată la cea de-a patra ediție.

Desfășurat la Centrul Internațional de Conferințe și Expoziții din celebrul oraș-port Ningbo, pe o suprafață de 80.000 de metri pătrați, târgul este împărțit în patru  secțiuni:  National Boutique Products, Home Furnishing, Smart Products și Green Living Products.

Evenimentul se adresează companiilor care doresc să exporte sau să se promoveze în Republica Populară Chineză și oferă o serie de beneficii, precum  acces la o gamă variată de produse de larg consum,  cunoașterea inovațiilor din tehnologie și industrie inteligentă, oportunități de investiții pentru dezvoltarea de parteneriate strategice, platformă de promovare pentru turism și cultură, secțiuni tematice pentru aprofundarea cooperării internaționale și standuri specializate pentru produse de larg consum și inovații tehnologice.

Reprezentanții celor șase companii timișene participante au avut o serie de întâlniri cu expozanții dar și posibilitatea de a expune în stand, în mod gratuit.


Programul profesional a cuprins întâlniri, în cadrul expoziției, cu ambasadorul României în R.P. Chineză, E.S. Dan-Horia Maxim, însoțit de Liviu-Cătălin Sirop, secretar II al ambasadei României la Beijing, și cu Andrei Panait, secretar economic I la consulatul general al României la Shanghai. Discuțiile au vizat identificarea de oportunități bilaterale de afaceri și investiții, cât și sprijin acordat CCIAT pentru organizarea unui forum de afaceri România-China la Shanghai, în 2026.

Firmele timișene au reprezentat domenii de interes pentru piața chineză: agricultură inteligentă și agribusiness, instalații industriale și de automatizare, distribuție de produse alimentare, comerț cu articole sportive, consultanță de afaceri, construcții rezidențiale.

Misiunea economică a fost condusă de Diana Pop, consultant cameral, și a fost organizată de CCIA Timiș în colaborare cu Ningbo Liaisson Office România, ca urmare a evenimentului de promovare a celor două manifestări expoziționale care a avut loc la Timișoara, în 27 februarie și a interesului exprimat de companiile participante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.