
La începutul lunii trecute, Rețeaua Națională a Muzeelor din România a decis să contramandeze în acest an așteptata Noapte a Muzeelor, un eveniment muzeal la nivel național ajuns la cea de-a XXI-a ediție, din cauza dificultăților financiare cu care se confruntă cele mai multe muzee, asupra cărora aplicarea abuzivă a legii austerității a avut un impact negativ. Ulterior s-a revenit asupra acestei decizii, căci în urma solicitării adresate Ministerului Culturii de a include acest eveniment pe lista proiectelor care să-i asigure finanțarea, acesta a decis să promoveze Noaptea Muzeelor, o ocazie de a prezenta patrimoniul a zeci de muzee unui număr cât mai mare de vizitatori. Evenimentul este programat pentru data de 17 mai, sub genericul „Mai aproape de oameni într-o noapte de mai”.
Numeroase expoziții și concert Phoenix la Arad
La Palatul Culturii din Arad sunt deschise, între orele 12:00 și 1:00, expozițiile permanente de arheologie, Științele naturii, Tezaur 1848-1849 și Pinacoteca, precum și expozițiile temporare „Brickenburg la muzeu – o călătorie prin istoria sistemului lego”, expoziția organizată cu prilejul aniversării a 155 de ani de la înființarea Monetăriei Statului și cea care ilustrează istoria economică arădeană, și expoziția despre plantele de leac din colecția muzeului, iar la ora 20:30, în Parcul Copiilor va avea loc un concert Phoenix, cu aces gratuit.
Muzeul Memorial Universitar „Vasile Goldiș” participă, în premieră, la această ediție a Nopții Muzeelor, expozițiile sale fiind deschise publicului între orele 17:00 și 21:00, iar muzeul din Lipova vernizează la ora 18:00 expoziția de fotografie „Portrete, locuri”, urmată de recitaluri de pian și poezie și de două concerte, programul urmând să se încheie la ora 22:00.
Reconstituiri istorice, povești, legende și cetatea Devei luminată cu torțe
Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva va fi deschis între orele 10:00 și 24:00, interval în care vor putea fi vizitate expozițiile permanente și temporare care vor beneficia de tururi ghidate, vor avea loc reconstituiri istorice cu tabere militare și demonstrații de luptă, prezentare de costume și dansuri renascentiste, ținute medievale, costume de curte și dansuri nobiliare, vor fi organizate ateliere pentru copii și adulți, povești și legende, iar la căderea nopții, cetatea Devei va fi luminată de torțe.
La Muzeul de Etnografie și Artă Populară Orăștie, începând cu ora 18:00, va fi prezentat un moment artistic de rapsodul Eugen Pistol Eugen Pistol și Raoul Irimie, urmat de vizitarea expoziției „Aspecte din industria casnică textilă hunedoreană” și va avea loc un circuit turistic ghidat în cetatea Orăștiei. Castelul Corvinilor din Hunedoara deschide în 16 mai cea de-a X-a ediție a Târgului Castelelor, care va avea loc la ora 10:00 pe podul și în curtea interioară a castelului, unde vor avea loc lupte medievale, dansuri specifice epocii și lecții de tir cu arcul sau de spadă, oferite de reprezentanți ai Ordinului Cavalerilor de Hunedoara și ai Gărzii Cetății Deva. În 17 mai, de la ora 21:00, sunt pregătite câteva momente speciale pentru a pune în lumină zidurile vestitului edificiu care a supraviețuit veacurilor.
Povești inedite despre istoria Reșiței, vizită la Tibiscum, obiceiuri populare cărășene
La Reșița, Noaptea Muzeelor va fi marcată la Muzeul Cineastului Amator, care va putea fi vizitat între orele 18:00 și 22:00, Salonul de Artă și Industrie, deschis între orele 17:00 și 20:00 și Biblioteca Germană „Alexander Tietz”, care așteaptă vizitatorii între orele 18:00 și 21:00, pentru acest eveniment fiind programate circuite speciale de vizitare, povești inedite despre istoria orașului și contribuția sa în cinematografie și industrie, la care se va adăuga un concurs cu premii.
La Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș propune, între orele 16:00 și 19:00 vizitarea orașului antic Tibiscum, oferind transport gratuit din fața muzeului și de la aceeași oră, la muzeu, vernisarea expozițiilor „Bănci și instituții de credit din Caransebeș în perioada interbelică”, realizată în colaborare cu Serviciul Județean Caraș-Severin al Arhivelor Naționale și „Depozite de bronzuri din colecția Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș”. Programul va continua cu o suită de dansuri populare cu ansamblul „Zestrea Gugulanilor”, ansamblul „Slătioara”, ansamblul „Junii Gugulani” și ansamblul „Mugurași” o suită de orchestră susținută de „Virtuozii Semenicului”, recitaluri susținute de soliști îndrăgiți, un spectacol folcloric și de dansuri populare, Vor putea fi vizitate, de asemenea, expozițiile de costume populare cărășene, de artă contemporană, aspecte din istoria Regimentului de Graniță Caransebeș, aspecte etnografice din Banatul Montan cu obiceiuri specifice, Casa pădurarului din localitatea Marga, cu un interior din secolul al XIX-lea și moara cu ciutură.
Reconstituiri istorice și muzică veche la Bastionul Theresia, icoane și pâine caldă la Muzeul Satului
La Muzeul Național al Banatului vor putea fi vizitate, între orele 18:00 și 2:00, expozițiile Spațiile Oravitzan, Mănăstirea Cisterciană de la Igriș (1179–1500) – din perspectiva cercetărilor arheologice, Femeia Belle Époque: Frumusețe și eleganță, Muzeul Popa’s și Istoria militară a Banatului. În curtea bastionului Theresia vor putea fi urmărite, de la ora 17:00, taberele de reconstituire istorică și ateliere interactive, până la ora 21:00 urmând a fi prezentate arme și ținute ale Evului Mediu, obiceiuri ale trecutului, antrenamentele vitejilor cu participarea publicului, jocuri interactive pentru public, prezentare de tir cu arcul istoric și demonstrații de tragere cu arcul la ținte fixe și mobile, din diverse poziții și cu diferite nivele de dificultate, ateliere de tir cu arcul tradițional pentru toate vârstele.
La ora 18:00, Asociația de Reconstituiri Istorice Timișoara va prezenta file din istoria Cetății Timișoara până în anii orașului românesc interbelic iar de la ora 19:00, publicul va avea prilejul să vadă echipamente și formațiuni militare ale Evului Mediu timpuriu, raiduri și bătălii în Ținuturile de Margine. Un spectacol de reptile vii va fi prezentat la ora 20:00, urmat de un concert de muzică veche cu instrumente medievale. La ora 21:00 va avea loc întoarcerea schimbului de gardă cu salve de tun, după care vor fi prezentate piesele din expoziția de spade și săbii istorice Fiare din Beci și încercarea armelor de către oștenii din tabere. Seara se va încheia cu un spectacol pirotehnic și un concert Peregrinii & Deep6 Project – Rondul de Noapte, inspirat din legende. La eveniment vor fi prezente mai multe grupuri de reconstituire istorică și artistică, precum asociația Losonczy István, Hrafnabroethr – Frații Corbi, Asociația de Reconstituiri Istorice Timișoara, Sagittarii Getici, Sayid u-Zaawahifi și Fiare din Beci.
Expozițiile „Banatul habsburgic”, „Miros de pâine caldă” și cea de icoane de la Casa Națională vor putea fi vizitate la Muzeul Satului Bănățean între orele 12:00 și 24:00, cu intrare gratuită.
Ziua Internațională a Muzeelor la muzeul de artă
Muzeul de artă timișorean va celebra atât Noaptea Muzeelor cât și Ziua Internațională a Muzeelor, inițiată de Consiliul Internațional al Muzeelor în 1977, cu scopul de a atrage atenția publicului asupra rolului important pe care îl au muzeele pentru conservarea și promovarea patrimoniului cultural, care e sărbătorită pe 18 mai. Timp de două zile, în 17 și 18 mai, muzeul oferă publicului gratuitate în toate secțiile muzeelor, unde aceștia pot vizita cinci expoziții temporare – retrospectiva Virginia Baz Baroiu, grupurile experimentale 111 și Sigma, relații diplomatice româno-italiene, expoziția Doru Tulcan și cea de fotografie și film 1981-2024 – precum și expozițiile permanente Corneliu Baba, arta bănățeană și arta modernă românească și arta europeană din fondul Ormós Zsigmond. Muzeul va fi deschis între orele 13:00 și 21:00.
Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică din Lugoj va fi deschis între orele 19:00 și 24:00 și va prezenta un recital al corului „Armonii” al Școlii de Muzică „Filaret Barbu”, va vernisa expoziția de desene a elevilor de la mai multe școli lugojene și expoziția temorară „Movilele tumulare de la Susani în lumina cercetărilor arheologice” și va organiza în curtea muzeului un atelier de broderie digitală și manuală, urmate de momente artistice și de teatru pirotehnic.
Program special la filarmonica „Banatul”
Pentru al doilea an consecutiv, Noaptea Albă a Muzeelor va fi marcată în seara de sâmbătă și la filarmonica timișoreană, începând cu ora 21:00, cu un program artistic special, tururi ghidate și o expoziție semnată de Dana Constantin.
Primul recital va avea loc în grădina de vară, unde Sincretiq Cvartet coordonat de violoncelistul Darius Tereu, alături de care vor cânta violonceliștii Andreea Szekeres, Dumitrița Tereu, Csaba Maksay și percuționistul Ferenc Szekeres va oferi un program muzical din filme celebre, după care Daniel Igna va dezvălui istoria filarmonicii, într-un tur ghidat.
Al doilea moment muzical va începe la ora 22:00, tot în grădina de vară și va fi susținut de violonistele Simona Mehedinți și Iolanda Banyacskay, iar după un nou tur ghidat, de la ora 23:00 va urma un alt recital, cu violoniștii Carmen Paulescu, Florin Deac și Andrei Popa și violoncelistul Csaba Maksay. Ultimul moment al serii va avea loc la miezul nopții, cu artiștii lirici ai ansamblului „Voces Timisienses”, al căror recital va avea loc în sala Capitol. Atmosfera va fi completată de tablourile Danei Constantin, reunite sub tema „12 IULIE”, care vor fi expuse în foaierul de la etajul I al filarmonicii, în acompaniamentul muzical al flautistului Dorel Iuga.











