Bugetare participativă pentru elevii liceelor din Timișoara. Ce sumă va avea la...

Bugetare participativă pentru elevii liceelor din Timișoara. Ce sumă va avea la dispoziție fiecare școală înscrisă în campanie

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Arhivă

În premieră, programul de bugetare participativă derulat de Primăria Municipiului Timișoara ajunge în licee. Începând din toamna acestui an, elevii vor avea ocazia să propună și să voteze proiecte care să fie finanțate cu până la 50.000 de lei în fiecare liceu înscris în campanie.

Inițiativa se desfășoară în cadrul ediției 2025 a bugetării participative și își propune să transforme liceele în adevărate centre de decizie civică. Proiectele pot varia de la dotarea laboratoarelor, organizarea de competiții sportive, amenajarea unor grădini interioare, până la ateliere de dezvoltare personală sau crearea unor spații accesibile pentru persoanele cu dizabilități sau cu tulburări de procesare senzorială.

„Este o ediție pilot, dar cu o miză mare: să le dăm elevilor puterea reală de a decide. Bugetarea participativă în școli nu e doar despre alocarea unor sume de bani, ci despre învățare practică, implicare civică și formarea unor viitori cetățeni activi. În toate întâlnirile și discuțiile cu elevii, simt această sete de implicare, în școala lor, în cartierul lor, în oraș. Sunt încrezător că Timișoara va deveni un model pentru alte orașe. De-abia aștept să citesc propunerile tinerilor timișoreni”, a declarant Dominic Fritz, primarul Municipiului Timișoara.

Pentru ca un liceu să participe, conducerea școlii trebuie să-și asume un angajament ferm privind implicarea în toate etapele campaniei și implementarea proiectelor câștigătoare.


Totodată, fiecare unitate de învățământ trebuie să genereze cel puțin trei proiecte pentru a fi eligibilă.

Calendarul propus:

  • Septembrie 2025: înscrierea liceelor, formarea profesorilor facilitatori, campanie de informare, colectarea propunerilor;
  • Octombrie 2025: evaluarea eligibilității proiectelor;
  • Noiembrie 2025: votul elevilor și publicarea listei proiectelor câștigătoare.

Elevii vor putea folosi platforma online dedicată – https://decidem.primariatm.ro/bp – și vor fi sprijiniți atât de cadrele didactice, cât și de reprezentanții municipalității.

Regulamentul campaniei, aflat în dezbatere publică, poate fi consultat AICI. Dezbaterea va avea loc luni, 17 iunie, de la ora 16:00, la sediul Primăriei Timișoara. Cei care doresc să participe trebuie să se înscrie până cel târziu 16 iunie, ora 12:00, fie online (consultare@primariatm.ro / primariatm@primariatm.ro), fie fizic, la Camera 12 a primăriei.

Municipalitatea își propune, prin acest program, să consolideze spiritul civic în rândul tinerilor, să le dezvolte competențele de leadership, comunicare, planificare și gestionare a resurselor financiare, dar și să-i apropie de procesul decizional local. Ediția din 2025 are o semnificație aparte, desfășurându-se în contextul „Anului Național al Copilului” și al „Anului European al Educației pentru Cetățenie Digitală”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.