Satele românești au păstrat secole de-a rândul străvechi tradiții – meșteșuguri și obiceiuri – care s-au perpeturat de-a lungul secolelor, arta populară fiind și astăzi, în multe așezări rurale, definitorie pentru viața acestora.
Ea se regăsește în arhitectura populară, în uneltele folosite în gospodărie, în meșteșugurile casnice și tehnicile străvechi, în ocupațiile localnicilor, dar și în cultura populară și păstrează motive străvechi încărcate de simboluri cu un anume rost. Este o cultură a lumii satelor, cu particularități locale specifice, dar și cu elemente comune care o fac unică în întreaga lume.
Chiar dacă multe îndeletniciri și obiceiuri și-au pierdut farmecul de odinioară în cele mai multe așezări, există încă zone în care tradiția e la mare preț, iar unele ocupații dau o anume identitate unei așezări, definitorie pentru localitatea respectivă sau o zonă etnografică mai largă, căci satul tradițional, cea mai veche formă de așezare pe actualul teritoriu al României, reprezintă „matricea stilistică” a culturii și civilizației românești. Meșteșugurile practicate la sate erau de importanță locală sau zonală, produsele fiind vândute în sat, ori la târguri și iarmaroace.
Olăritul, un meșteșug străvechi care încearcă să supraviețuiască
Olăritul, îndeletnicire milenară, este un meșteșug care se mai păstrează în câteva centre – din ce în ce mai puține – căci vasele de pământ de diferite forme și cu diverse întrebuințării au fost înlocuite de produsele industriale. Există tot mai puțini meșteri olari care știu să aleagă și să prelucreze lutul, să modeleze diferite vase la roată, să le decoreze și să le smălțuiască, iar vechile centre de olărit sunt pe cale de dispariție.
Cele mai cunoscute așezări în care olăritul a supraviețuit sunt centrul de ceramică smălțuită de la Horezu, unic prin ornamentica sa, centrul de la Corund, cu motive vegetale și zoomorfe monocrome sau multicolore, sau cel de ceramică neagră de la Marginea, ale căror produse sunt foarte căutate și de turiști, dar există și centre mai puțin cunoscute, unde se mai fabrică produse ceramice de calitate și se depun eforturi ca meșteșugul să nu fie uitat. Satele păstrează, de asemenea. Numeroase monumente de arhitectură religioasă și laică sunt, la rândul lor, mărturii ale istoriei acestor așezări.
Cărpiniș, recunoscut oficial ca sat specializat în arta populară
Recent, satul hunedorean Cărpiniș, care aparține de orașul Simeria și în care funcționează atelierul ceramic David – o poveste vie a ceramicii tradiționale românești – a fost recunoscut oficial ca sat specializat în arta populară, chiar dacă olăritul se practică acum în condițiile societății moderne, sub forma unei afaceri de familie iar produsele corespund gustului și nevoilor contemporane. Distincția a fost acordată în cadrul proiectului pilot al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului – „Recunoașterea specializării tematice a satelor din proximitatea stațiunilor turistice de interes local sau național din România”, prin care se dorește promovarea identității culturale locale.
Atelierul produce obiecte utilitare, decorative și artistice, respectând toate etapele olăritului tradițional, de la modelaj, uscare și decorare, la ardere și glazurare. Ceramica de la Cărpiniș este desfăcută atât în magazine sau prezentată la diferite târguri și expoziții și e căutată atât de turiștii autohtoni cât și de cei străini, iar cursurile de olărit și modelaj organizate pentru tineri fac ca meșteșugul să nu se piardă.
Vețel, sat specializat pe patrimoniu cultural
Comuna Vețel a fost recunoscut ca „sat specializat pe patrimoniu cultural material”, pentru identitatea istorică satelor aparținătoare în care se păstrează valoroase monumente istorice, printre care se numără Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din Leșnic, din secoolul al XIV-lea, biserica reformată din Mintia construită în secolul al XVI-lea, bisericile de lemn „Pogorârea Sfântului Duh” din Boia Bârzii, „Duminica Tuturor Sfinților” din Muncelu Mare și „Sf. Cuvioasă Parascheva” din Vețel, datate în secolul al XVIII-lea, parcul castelului Gyulay Ferenc din Mintia, amenajat în secolul al XIX-lea sau situl roman de la Micia, important centru militar și uurban al Daciei romane.
