
Foto: Politehnica Timișoara / Facebook
Politehnica Timișoara joacă mâine pe terenul liderului C7 – Unirea Alba Iulia. Meciul e extrem de important pentru ambele echipe. Echipa lui Dan Alexa e la cinci puncte în spatele celei pregătite de timișoreanul Alexandru Pelici, dar și gazdele țintesc victoria în contextul sistemului competițional schimbat, în care în play-off se va intra doar cu punctele obținute cu celelalte formații din Top 4.
Astfel, dacă în clasamentul la zi gruparea de pe Cetate are 24 de puncte și Poli doar 19, în acest moment Unirea nu are adunate puncte pentru play-off. În schimb, Poli are teoretic 3, pentru că a bătut Ghiroda (locul 4, formație cu care Unirea nu a jucat încă). Desigur ocupantele locurilor 2-4 se pot schimba rapid. Iar ambele, atât Poli, cât și Unirea, au cedat în fața Cugirului (locului 3).
„Întâlnim din punctul meu de vedere principala noastră contracandidată la promovare. O echipă puternică, un meci important pentru că, pe lângă miza importantă, sunt punctele care vor conta sigur la play-off. Mă ajută și pe mine să-mi dau seama exact unde suntem. Este primul meci cu încărcătura asta, adică o încărcătură de derby. Întâlnim o echipă care arăta foarte bine în ultimele jocuri. Au și câștigat concludent ultimele jocuri. Au o echipă omogenă, o echipă bună spre foarte bună, o echipă puternică. Au un antrenor pe care-l respect foarte mult – Alexandru Pelici. Am așteptări de la meci să ne ridicăm la nivelul jocului, pentru că vreau să văd că echipa noastră începe să joace și în deplasare la fel cum joacă acasă. Avem problema asta, din păcate, și trebuie să lucrez foarte mult la nivel mental, ca jucătorii noștri să conștientizeze că practic un joc în deplasare e ca unul de acasă – 11 contra 11 jucători. Am așteptări de la jucătorii mei să arate determinare, curaj și să facem un meci bun și să câștigăm la Alba Iulia!”, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii Timișoara, despre duelul de sâmbătă dintre locul 1 și 2.
Unirea Alba Iulia e și cea mai în formă echipă din serie, a legat opt victorii consecutive, un record al clubului în privința succeselor la rând la nivelul Ligii 3. „L-am avut adversar pe Alex de foarte multe ori ca și antrenor. Într-adevăr el e legat de Timișoara, aici locuiește, e un antrenor bun, foarte serios, are foarte multe promovări, ceea ce contează enorm. Sigur, suntem prieteni, ne respectăm foarte mult și între noi a existat așa o relație de respect reciproc”, a spus Dan Alexa despre omologul de pe banca Unirii, timișoreanul Alexandru Pelici. Acesta îl are în staff pe fostul atacant de la Poli AEK, Mircea Oprea, dar are și câțiva bănățeni la dispoziție în lot, inclusiv atacanții Denis Golda și Ștefan Blănaru, cel din urmă un fost alb-violet. Denis Giosu a cochetat și el o perioadă cu actuala Poli, dar nu a fost reținut.
E de așteptat ca suporterii timișoreni să se deplaseze în număr mare pe stadionul „Cetate”, din Alba Iulia. Biletele de intrare pentru sectorul oaspeților, care a rămas neschimbat (deși Poli a jucat acolo tocmai în urmă cu zece ani contra Performanței Ighiu, scor 0-0) vor fi achiziționate la fața locului iar prețul unui tichet este de 15 lei!
„Sigur, avem nevoie și de suporterii noștri. Am mai spus-o în nenumărate rândur. Sunt al 12-lea nostru jucător. Îmi doresc să vină într-un număr cât mai mare, să susțină echipa. Pentru că avem nevoie de ei și sper din suflet ca la finalul jocului să sărbătorim împreună!”, a concluzionat Alexa.
Partida CSM Unirea Alba Iulia – Politehnica Timișoara se dispută sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 15.00, pe stadionul „Cetate”, în etapa a X-a a Ligii 3, Seria 7. Meciul va fi transmis în direct pe canalul YouTube.com/@FRFTVofficial.
În altă ordine de idei Poli a anunțat că a achiziționat noi rânduri de echipament, inclusiv de prezentare, cu sprijinul CJT, pentru seniori, respectiv de prezentare pentru grupele de Elită de la U15 în sus.






