
Un tânăr în vârstă de 26 de ani s-a autoincendiat joi seară, pe bulevardul Victor Babeș din Timișoara, pe fondul unor probleme familiale, incidentul având loc chiar în apropierea unei clinici unde era internată o rudă de-a sa.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Timiș, evenimentul a fost semnalat în jurul orei 21:40, pe Bulevardul Victor Babeș.
Polițiștii Secției 2 Timișoara, ajunși la fața locului, au constatat că tânărul s-a autoincendiat pe carosabil, după care a reușit să pătrundă în curtea interioară a Clinicii de Oncologie Medicală, fiind aparținătorul unei paciente internate acolo.
Imediat după primirea apelului de urgență, la fața locului au intervenit două autospeciale de stingere și opt pompieri din cadrul Detașamentului 2 Timișoara, alături de o ambulanță S.A.J. cu medic.
Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (I.S.U.) Timiș, la sosirea echipajelor, bărbatul era deja conștient și primea îngrijiri de urgență din partea personalului medical al clinicii. Acesta a suferit arsuri de gradul III pe aproximativ 20% din suprafața corpului, localizate pe membrele superioare și piept.
Tânărul a fost preluat de cadrele medicale pentru îngrijiri de specialitate. Polițiștii continuă verificările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la acest gest.





