
Joi, 6 noiembrie, de la ora 19, la Faber, va avea loc evenimentul de încheiere al proiectului „Frame It”, o inițiativă a Kaze Media S.R.L., realizată în parteneriat cu Liceul de Artă „Ion Vidu” Timișoara, Liceul de Arte Plastice Timișoara, Radio Timișoara, Bookhub.ro și Faber.
Evenimentul marchează finalul unei serii de activități creative și educaționale desfășurate între 20 septembrie – 6 noiembrie, în cadrul cărora elevii celor două licee timișorene au colaborat pentru realizarea unor producții video originale. Elevii de la Liceul de Arte Plastice Timișoara au realizat filmările și montajele video, surprinzându-i pe colegii lor de la Liceul de Artă „Ion Vidu” în momente artistice ce includ interpretări muzicale, dansuri și scenete teatrale. Publicul este invitat să participe la o seară dedicată creativității și colaborării interdisciplinare, în care imaginea și sunetul se contopesc într-un dialog artistic autentic între tineri artiști, profesori și comunitatea locală. Proiectul „Frame It” le-a oferit elevilor oportunitatea de a transforma expresia artistică în producții video profesioniste, printr-un program de ateliere dedicate scenaristicii, regiei, filmării, montajului, sunetului, iluminării și promovării digitale, coordonate de mentori cu experiență în domeniu.

Mentorii proiectului au fost Cristian Văduva – producție video, Uțu Pascu – producție audio, Arthur Balogh – pregătire muzicală și Cătălin Ursu – regie, scenarii, storytelling
Elevii participanți la acest proiect au fost Maria Pirvulescu, loana Gavrilciuc, Ilinca Andronachi, Emma Nicole Särghe, Patrik Berti, Stefania Popescu, Vlad Obersterescu Härsian, Teodor lonici-Rädoi, Sara Zoituc, Carol Radoi, Laurentiu Ciupilá, Emanuel Irimia, Alessia Matache, Maria Ursache, Cosmina Nechita, Ania Colta, Sabina Dánoiu, Christopher Oancea-Citu, Adrian Fäinus, Luca Ryan Puia, Ian Grimacovschi, Iris Trancà, Anastasia Ardelean, Irina Petrescu, Natalia Sevestrean, Tania Oprea.
Proiectul Frame It are ca scop sprijinirea elevilor din liceele vocaționale timișorene printr-un cadru educațional modern, care le dezvoltă abilități artistice, tehnice și digitale, indispensabile unei cariere în domeniul artelor și media.
Inițiatorii proiectului au ținut să mulțumească partenerilor care au contribuit la aceste filmări: Teatrul Național din Timișoara, Cuib d’Arte, Scârț Loc Lejer, Escape Undeground Hub, Muzicon.
Inițiativa Frame It este finanțată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul programului Școli Creative, și contribuie la formarea unei generații de tineri artiști pregătiți să se exprime prin mijloace vizuale contemporane, consolidând legătura dintre mediul educațional și industriile creative.





