
Timișoara va beneficia de un proiect comun al Consiliului Județean Timiș și Universității Politehnica Timișoara pentru restaurarea și redeschiderea Casei Mühle, clădire emblematică a orașului. Anunțul a fost făcut de Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, care a subliniat importanța acestui demers pentru patrimoniul și identitatea locală.
Casa Mühle, reședința familiei de florari care au furnizat Curții Imperiale de la Viena și arhitecții Parcului Rozelor, este considerată un simbol al Timișoarei, oraș cunoscut sub denumirea de „Oraș al Florilor”.
Construcția, afectată de trecerea timpului, păstrează totuși structura și proporțiile originale care permit restaurarea.
Potrivit lui Simonis, obiectivul proiectului este transformarea Casei Mühle într-un hub educațional și cultural accesibil comunității, inclusiv studenților celor patru universități din oraș. În prezent, Consiliul Județean analizează soluții juridice care să permită sprijinirea directă a inițiativei.
Aceasta este cea mai recentă colaborare între UPT și Consiliul Județean Timiș, după alte proiecte comune precum susținerea echipei de fotbal Politehnica Timișoara și finalizarea sălii Polivalenta Mică de pe strada Podeanu. Simonis a subliniat că protejarea patrimoniului și construirea pentru generațiile viitoare necesită cooperarea administrației, universității și comunității.
Vă reamintim că în urmă cu câteva zile, Universitatea Politehnica Timișoara a finalizat procesul de achiție a Casei Mühle. De asemenea, instituția se va ocupa de restaurare și reconversie funcțională, iar în viitor, imobilul va funcționa ca un hub educațional și cultural, destinat studenților tuturor universităților din Timișoara și comunității locale.





