Tragedia petrecută la Cenei, unde adolescenți de 13 și 15 ani au fost implicați într-un act de o violență extremă care a provocat moartea unui alt adolescent, au determinat-o pe Mihaela Dinu, psihologul Organizației Salvați Copiii România, să facă o analiză succintă a cauzelor care pot declanșa un asemenea comportament, precum și semnele pe care adulții le ignoră sau le văd prea târziu, căci numărul de astfel de cazuri, din ce în ce mai numeroase, a devenit alarmant.
Psihologul Mihaela Dinu consideră că actele de violență extremă apărute în rândul minorilor sunt urmările unui eșec colectiv, responsabilitatea fiind împărțită între familie, școală, comunitate și sistem: printre factorii care duc la acte de violență se numără cei psihologici, cum sunt trauma timpurie sau stima de sine precară, care se manifestă și prin furie, dar și factori sociali și culturali, cum sunt expunerea la agresivitate, acceptarea socială și toleranța la violență, într-un context vulnerabil, prin jocuri video și rețele sociale.
„Copiii violenți sunt aproape întotdeauna copii răniți. Asta nu justifică violența, dar o explică și arată unde trebuie intervenit. Violența extremă între copii este un subiect sensibil și complex, iar cercetările ne arată clar că nu apare <<din senin>>. De obicei, este rezultatul unei acumulări de factori care nu sunt observați sau sunt minimalizați și astfel ignorați” crede psihologul.
Factorii psihologici, precum trauma timpurie, cauzată de abuzul sau neglijarea în copilărie care pot altera dezvoltarea creierului, lipsa empatiei, care determină incapacitatea de a simți suferința provocată altuia, frustrările care provoacă un sentiment de nedreptate și o umilință considerată insuportabilă, care se șterge prin forță, capacitatea redusă de anticipare a consecințelor și de a discerne între acțiunile reversibile și cele ireversibile, tulburările de personalitate sau ideile paranoide, cu percepția constantă de amenințare ori consumul de alcool sau droguri, care reduce autocontrolul, pot provoca asemenea acte de violență.
O altă categorie este reprezentată de factorii sociali și de mediu, printre care se numără sărăcia extremă percepută ca o injustiție socială, izolarea și alienarea, generată de sentimentul de a fi respins de societate, care duce la nevoia de a recurge la comportamente distructive pentru a atrage atenția, violența și lipsa modelelor pozitive în anturajul lor, care îi face pe copii și adolescenți să creadă că forța este singura metodă eficientă de rezolvare a conflictelor sau de obținere a respectului și influența anturajului sunt alți factori care conduc spre un comportament violent. Acceptarea socială și toleranța la violență prin mass-media, rețelele sociale, jocurile video în exces sau discursul public agresiv, întâlnit frecvent, care amplifică manifestarea comportamentelor violente în rândul copiii și adolescenții și pot reduce capacitatea acestora la suferința trăită de ceilalți. Chiar și persoane relativ stabile pot deveni violente în anumite contexte cum ar fi umilința publică, escaladarea unor accese de furie ca urmare a unor conflicte repetate, eșecuri școlare sau relaționale transformate în evenimente percepute ca „ultima picătură”, în lipsa unor mecanisme de rezolvare a conflictelor. Nu în ultimul rând, factori biologici – o hiper-reactivitate a creierului la vârsta adolescenței, insuficienta dezvoltare a cortexului prefrontal, disfuncții în controlul impulsurilor, anumite leziuni cerebrale, reactivitate crescută la stress, dezechilibre neurochimice – pot genera acte de violență.
Relații stabile și de sprijin din partea familiei cu stabilirea de limite clare, învățarea empatiei în familie, dar și în mediul școlar, acces la servicii de sănătate mintală, modele non-violente de rezolvare a conflictelor, implicarea adolescenților în luarea deciziilor și rezolvarea de probleme și crearea unui climat de siguranță în mediul școlar pot constiti factori de protecție pentru evitarea unor asemenea tragedii.
