Universitatea de Vest preia un teren în Dumbrăvița pentru „dezvoltarea infrastructurii educaționale”

Universitatea de Vest preia un teren în Dumbrăvița pentru „dezvoltarea infrastructurii educaționale”

0
DISTRIBUIȚI

Prin Hotărârea de Guvern nr. 1.156 din 23 decembrie 2025, publicată în Monitorul Oficial, Universitatea de Vest din Timișoara a preluat în administrare un teren de 23.947 metri pătrați în Dumbrăvița, cu destinația de spațiu de învățământ. Terenul a fost transferat anterior în domeniul public al statului prin Hotărârea Consiliului Local Dumbrăvița nr. 102 din 8 august 2025, ca parte a colaborării dintre UVT și autoritățile locale pentru „dezvoltarea infrastructurii educaționale în zona metropolitană Timișoara”, conform unui comunicat al instituției.

Proiectul vizează extinderea oportunităților educaționale pentru tinerii din Dumbrăvița, o localitate periurbană cu o populație în creștere și un număr semnificativ de copii și tineri. Aceasta urmează modelul unui proiect similar desfășurat în localitatea Ghiroda, unde Guvernul a sprijinit crearea unui hub de cercetare și educație în parteneriat cu UVT și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.

Rectorul UVT, prof.


univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, a declarat că decizia Guvernului reprezintă un pas strategic pentru extinderea misiunii universitare în zona metropolitană și pentru consolidarea infrastructurii educaționale regionale.

„Această Hotărâre de Guvern reprezintă un rezultat concret al colaborării instituționale dintre Universitatea de Vest din Timișoara și administrația publică locală din Dumbrăvița. Este un pas strategic pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale și pentru extinderea misiunii UVT în zona metropolitană Timișoara, în beneficiul comunității și al sistemului educațional regional”, a transmis acesta.

Terenul va fi utilizat pentru dezvoltarea unui proiect educațional inovator, care poate include construirea unui nou liceu și a unei infrastructuri sportive multifuncționale. Inițiativa se concentrează pe educația STEM, competențele-cheie ale secolului XXI și metode pedagogice moderne, iar aprobarea HG permite accesarea de finanțări naționale și europene, inclusiv prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Noua infrastructură va oferi oportunități de practică pedagogică, cercetare aplicată și inovare educațională pentru cadrele didactice și studenții UVT, contribuind la creșterea calității procesului educațional și la formarea viitorilor profesioniști în domeniul educației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.