
Secția de păpuși a teatrului maghiar „Csiky Gergely” va prezenta vineri, 13 februarie, de la ora 18:00, în sala Studio, o nouă premieră pentru copii, „Petru cel isteț” de Weöres Sándor, în regia lui Varga Péter, spectacol recomandat copiilor peste patru ani. Următoarele reprezentații vor avea loc pe 18 și 19 februarie, de la ora 11:00.
Spectacolul este inspirat dintr-o poveste populară, pe care textul lui Weöres Sándor o transformă într-un spectacol plin de umor. Scris în 1950, acesta vorbește despre felul în care istețimea poate înfrânge lăcomia. Personajul principal, Petru cel Isteț, care amintește de Păcală sau de Ivan Turbincă, un țăran obișnuit, dovedește o ingeniozitate fără limite, reușind de fiecare dată să-i păcălească pe cei care fac abuz de putere. Copiii vor urmări relațiile dintre personaje, vor descoperi provocările și surprizele din poveste și vor înțelege cum șiretenia, umorul și jocul îi pot dezarma pe cei trufași, pe îngâmfați, pe morocănoși, pe guralivi, pe înfumurați, pe lăudăroși.
Spectacolul este regizat de Varga Péter, fondatorul Teatrului Ziránó, care a pus în scenă numeroase spectacole dedicate copiilor, reușind să le capteze atenția și să le stimuleze imaginația cu ajutorul păpușilor. Distribuția îi reunește pe Balló Helga, Becsey-Imreh Noémi, Lukács-György Szilárd și Vass Richárd, dramaturgia este semnată de Szabó Attila, scenografia și designul păpușilor de Rumi Zsófia iar muzica de Takács Dániel.
Biletele se pot procura de la casieria teatrului în intervalul orar 13:00 – 19:00 sau online pe https://ticket.tm-t.ro/ro.








