
Primăria Municipiului Timișoara continuă programul de transformare a fostelor zone de garaje în parcări rezidențiale și de reorganizare a spațiilor dintre blocuri, prin demararea lucrărilor la două noi amplasamente din oraș.
Intervențiile au început în cartierul Lipovei, pe strada Luminița Boțoc, și în cartierul Dâmbovița, pe Intrarea Clopotului. Autoritățile locale estimează că, după finalizarea lucrărilor, peste 100 de noi locuri de parcare vor fi disponibile pentru locuitorii din aceste zone.
Primarul Dominic Fritz a declarat că lucrările au fost reluate odată cu îmbunătățirea condițiilor meteo și fac parte dintr-un program mai amplu de reorganizare urbană. Potrivit acestuia, cererea pentru locuri de parcare este ridicată, iar intervențiile vizează atât crearea unor spații de parcare organizate, cât și îmbunătățirea aspectului zonelor dintre blocuri.
Programul municipal include demolarea garajelor considerate construcții improprii și eliberarea domeniului public, urmată de amenajarea de parcări și reconfigurarea spațiilor urbane. În paralel, administrația locală pregătește noi etape ale programului în alte zone ale orașului, inclusiv în cartierele Calea Șagului, Martirilor și în zona Take Ionescu, unde urmează parcurgerea procedurilor administrative pentru eliberarea terenurilor ocupate de garaje.
În anul 2025, municipalitatea a realizat lucrări similare în mai multe zone din Timișoara, printre care Intrarea Munților, strada Stuparilor, bulevardul Cetății, strada Verde, strada Horia Măcelariu, strada Orșova, Calea Circumvalațiunii și bulevardul Dragalina.
În urma acestor intervenții, au fost amenajate aproximativ 450 de locuri de parcare, alături de spații verzi și zone pietonale.
Autoritățile locale precizează că programul are ca obiectiv utilizarea mai eficientă a domeniului public, modernizarea infrastructurii dintre blocuri și îmbunătățirea funcționalității cartierelor, în baza consultării cu locuitorii orașului.







