
Odată cu venirea primăverii și creșterea concentrației de polen în aer, începe și sezonul alergiilor sezoniere. În această perioadă, tot mai multe persoane se confruntă cu simptome precum strănut repetat, nas înfundat sau mâncărimi la nivelul ochilor.
Potrivit medicului specialist în alergologie și imunologie clinică, Luminița Cernescu, din cadrul Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, alergiile apar în urma expunerii repetate la alergeni.
„Alergiile, nu numai cele sezoniere, apar prin expunerea repetată la alergeni. Nu ne naștem alergici, ci ne naștem cu o predispoziție genetică de a dezvolta o anumită alergie. Dar, pentru ca această predispoziție să se transforme într-o alergie, trebuie obligatoriu să vină în contact cu factori de mediu favorizanți, iar unul dintre principalii factori este expunerea repetată la alergeni”, explică medicul.
Diferența dintre alergie și răceală
Specialiștii spun că alergia la polen este uneori confundată cu o răceală, însă cele două pot fi diferențiate relativ ușor.
„Tabloul unei alergii nu este însoțit niciodată de simptomele generale de răceală – febră, stare generală alterată, dureri specifice de gât, dureri articulare sau musculare. În alergie, acestea nu apar”, precizează medicul alergolog.
În schimb, alergia la polen se manifestă prin simptome caracteristice, precum:
- Secreție nazală apoasă (rinoree);
- Strănut repetat în salve;
- Nas înfundat;
- Mâncărimi la nivelul nasului, ochilor sau gâtului;
- Lăcrimare și roșeață oculară;
- Uneori, umflarea pleoapelor (edem palpebral).
Posibile complicații respiratorii
Medicii atrag atenția că, în cazul persoanelor care suferă de alergii de mai mulți ani și nu le țin sub control, pot apărea și manifestări respiratorii.
„Dacă vorbim de o sensibilizare de lungă durată, pot apărea și semne de afectare pulmonară, adică astm bronșic, care se poate manifesta prin tuse seacă, lipsă de aer sau șuierat în piept”, explică specialistul.
Sezoanele polenurilor
Un indiciu important al alergiilor sezoniere este caracterul repetitiv al simptomelor, care apar, de regulă, în aceeași perioadă a anului.
Sezonul polenurilor începe de obicei primăvara, odată cu înflorirea arborilor.
Printre polenurile cu potențial alergic ridicat se numără cele provenite de la mesteacăn, alun, arin, stejar, plop și salcie.
„Sezonul începe, de regulă, în martie–aprilie. Din a doua parte a lunii aprilie apare polenul de graminee – iarba și cerealele –, iar spre sfârșitul verii începe sezonul Ambrosia artemisiifolia (ambrozia)”, explică dr. Cernescu.
Rolul mediului și opțiunile de tratament
Alergiile pot apărea și la vârsta adultă, iar mediul în care trăim influențează apariția lor. Expunerea la poluarea urbană și la noxele din aer poate irita căile respiratorii și poate crește sensibilitatea organismului la alergeni.
În ceea ce privește prevenția, evitarea polenului este dificilă, deoarece acesta se află în aer în perioada de polenizare. În unele cazuri, alergiile pot scădea în intensitate în mod natural, însă există și tratamente care vizează cauza bolii.
„Există conceptul de desensibilizare naturală. Sistemul imunitar poate trece, în timp, de la producția de anticorpi de tip IgE – responsabili de reacția alergică – la anticorpi de toleranță. Pe de altă parte, imunoterapia specifică este singura terapie care se adresează cauzei și care modifică evoluția naturală a bolii. Aceasta se administrează pe o perioadă de minimum trei ani”, precizează medicul.
Specialiștii recomandă persoanelor care observă apariția anuală a simptomelor sau manifestări specifice alergiilor să consulte un medic alergolog pentru diagnostic corect și tratament adecvat.




