
Grav accident de circulație, miercuri după-amiaza, pe centura Lugojului, în județul Timiș.
O mașină a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal cu un TIR. În urma coliziunii, autoturismul a luat foc.
„Un autovehicul se deplasa pe Centura ocolitoare a municipiului Lugoj dinspre Caransebeș spre Timișoara, iar la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu un tir, condus de o femeie de 47 de ani. În urma impactului, a izbucnit un incendiu la autoturism, conducătorul auto fiind decedat. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Timiș. Victima era un bărbat în vârstă de 30 de ani.
Conform ISU Timiș, în autotren se aflau două persoane care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Circulația pe centura Lugojului a fost blocată în ambele sensuri.