
Polițiștii timișeni efectuează cercetări pentru depistarea unui bărbat în vârstă de 66 de ani, dispărut de două zile în zona localității Hisiaș, comuna Ghizela (județul Timiș).
„La data de 10 octombrie 2025, polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale au fost sesizați de dispariția unui bărbat de 66 de ani, din localitatea Hisiaș, judeţul Timiş.
Din verificări a reieșit că, la data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 20:00, un bărbat i-ar fi împrumutat tractorul prietenului său, respectiv numitului Ioschici Stelian, pentru a merge în pădure după lemne de foc în data de 09 octombrie 2025, dar până în prezent acesta nu a mai revenit la domiciliu. Semnalmente: înălțime 1.65 m, 75 kg., părul cărunt, ochi căprui, față ovală. Îmbrăcăminte: pantaloni de blugi, bluză galbenă și șapcă”, a transmis IPJ Timiș.
Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat sa apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.
UPDATE „Din nefericire, la data de 11 octombrie 2025, bărbatul de 66 de ani, a fost găsit decedat pe un drum forestier situat la marginea localității Hisiaș. Din verificările efectuate, s-a stabilit că acesta se afla în evidențele medicului de familie, fiind cunoscut cu afecțiuni medicale”, a transmis IPJ Timiș.





