Pagina 2

Expoziție de icoane la Muzeul Satului din Timișoara

0

Muzeul Satului Bănățean vernisează vineri, 26 aprilie, expoziția „Icoane din Transilvania, iconarul Florin Poenariu – Tezaur uman viu”, eveniment la care va fi prezentă și corala bărbătească „Epifania” din Timișoara, avându-l ca dirijor pe Florin Nicolae Șincari.

Florin Poenariu este descendentul unei familii de iconari cu o tradiție de peste două secole în comunitatea Lazului. Talentul și măiestria lor au fost mereu recunoscute și apreciate, iar creațiile lor au devenit mărturii prețioase ale unei tradiții iconografice îmbogățite de fiecare generație a familiei. Înzestrat cu un talent excepțional, înrădăcinat în tradițiile iconografice ancestrale, Florin Poenariu se remarcă prin măiestria sa de a îmbina cu succes autenticitatea rurală a epocilor anterioare cu o reinterpretare și actualizare a chipurilor sfinților și a structurii compoziționale. Acest lucru este realizat cu o expresivitate și o minuțiozitate deosebită, folosind o paletă cromatică caldă și echilibrată. Lucrările sale sunt caracterizate de folosirea materialelor tradiționale precum sticla manuală și de ramele pe care le produce personal, cu motive reliefate inspirate de tradițiile locale, astfel încât acestea să aibă o identitate distinctivă și să poarte amprenta sa. Meșterul iconar Florin Poenariu a fost declarat de Ministerul Culturii Tezaur Uman Viu.

În cadrul evenimentului vor avea loc și o serie de ateliere de icoane pe sticlă, gravură și caligrafie dedicate copiilor, realizate sub îndrumarea specialiștilor din cadrul Museikon, un muzeu de importanță națională dedicat icoanei.

Responsabil de proiect este dr. Marius Matei, muzeograf la Muzeul Satului Bănățean.

Război în Gaza, ziua 200. Surse: Israelul se pregătește pentru evacuarea civililor din Rafah

0

Ministerul israelian al Apărării a cumpărat zeci de mii de corturi, pregătind evacuarea civililor din Rafah în perspectiva unui atac în zona pe care o consideră ultimul bastion al grupării Hamas.

Israelul a pregătit zeci de mii de corturi pentru civilii palestinieni pe care intenționează să îi evacueze din Rafah în următoarele săptămâni, înaintea unui asalt asupra orașului pe care îl consideră ultimul bastion al Hamas în Fâșia Gaza, au declarat miercuri surse israeliene.

Populația din Rafah, zonă aflată la granița cu Egiptul, a crescut în ultimele luni cu peste un milion de palestinieni care au fugit din restul Fâșiei Gaza în urma ofensivei israeliene. Soarta palestinienilor din Gaza îngrijorează atât puterile occidentale, cât și Cairo, care a exclus primirea de refugiați în Peninsula Sinai, relevă Reuters.

După săptămâni de discuții cu Statele Unite despre garanțiile civile, Ministerul israelian al Apărării a cumpărat 40.000 de corturi, fiecare cu o capacitate de 10-12 persoane, pentru palestinienii care ar urma să fie relocați din Rafah, au declarat surse guvernamentale israeliene.

O înregistrare video care a circulat online pare să arate rânduri de corturi care se ridică în Khan Younis, un oraș situat la aproximativ 5 km de Rafah.

Deși nu a discutat planuri de luptă specifice, armata israeliană a semnalat din ce în ce mai des că este pregătită să acționeze la Rafah.

Război în Ucraina, ziua 790. Senatul SUA a aprobat ajutorul pentru Kiev. Biden va semna legea

0
Foto: arhivă

Senatul american a aprobat cu o majoritate covârșitoare ajutorul pentru Ucraina și Israel, trimițându-l pe masa lui Biden. Aprobarea pachetului de ajutor în valoare de 95,3 miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel și Taiwan pune capăt unor luni de incertitudine.

Votul a reflectat un sprijin bipartizan răsunător pentru această măsură, care a fost adoptată sâmbătă de Camera Reprezentanților cu o marjă largă.

Acțiunea Senatului, cu un vot de 79 la 18, a reprezentat o victorie pentru președinte, care îi îndemnase pe legislatori să acționeze rapid pentru a putea semna legea.

„Aliații noștri din întreaga lume au urmărit Congresul în ultimele șase luni și s-au întrebat același lucru: când va conta cel mai mult, va reuși America să adune puterea de a se uni?”, a declarat marți senatorul Chuck Schumer: „În această seară, sub ochiul vigilent al istoriei, Senatul răspunde la această întrebare cu un «da» furtunos și răsunător.”

Într-o declarație la câteva minute după vot, Biden a spus că va semna legea „și se va adresa poporului american imediat ce aceasta va ajunge pe biroul meu, astfel încât să putem începe să trimitem arme și echipamente în Ucraina în această săptămână”.

Fostul președinte al USR Timiș, detalii despre cum a ajuns Dominic Fritz să candideze la Primăria Timișoara

0

Cristian Moș a detaliat în interviul de la PRESSALERT LIVE motivele pentru care a decis să se desprindă de USR Timiș, filială în care a fost membru fondator.

„Când am auzit de posibilitatea ca Alin Nica și Dominic Fritz să candideze braț la braț, primul meu gând a fost că nu pot doi oameni care s-au scuipat trei ani și jumătate să se pupe și să meargă împreună. Ai urât un om, politic vorbind, s-au aruncat pietre dintr-o parte în cealaltă, iar acum doar pentru a-ți păstra funcția, te aliezi cu el. Discutăm despre frica de a-ți pierde funcția, frica domnului Dominic Fritz, și probabil frica lui Alin Nica, discutăm despre a ne da mâna pentru că ne e frică să ne pierdem funcția. Găsești un motiv, motivul standard, că este un mare căpcăun cu șapte capete numit PSD, plus PNL acum… Dacă s-ar fi făcut lucrurile cum trebuie și dacă s-ar fi colaborat din prima zi, cum au cerut cetățenii… Timișorenii au votat în 2020 Dominic Fritz primar, cu o anumită structură de consiliu local. Era clar că USR și PNL ar fi trebuit să meargă împreună, mai ales că la CJT s-a votat președinte PNL. Eu cred că cetățenii Timișului și Timișoarei au spus, prin votul lor, «vrem să colaborați, să faceți bine Timișoarei și Timișului», dar încă de a doua zi au început atacurile politice”, a spus Cristian moș.

Vicepreședintele CJ Timiș a precizat că el crede în continuare în USR, însă nu și în USR Timiș, în condițiile actuale.

„Sunt o echipă, Dominic Fritz și Ruben Lațcău, care au reușit oarecum să acapareze filiala, ca și în partidele vechi, unde oamenii care ne critică la un moment dat sau nu sunt de acord cu părerea noastră, trebuie eliminați sau trași pe dreapta încet-încet. Cred că se poate numi dictatură, un grup care se coalizează și încearcă să elimine pe oricine nu e de acord cu ei, sau chiar și pe cei care vin cu critică constructivă. Nu cred că Dominic Fritz are pe cineva în spate, dar cred că s-a înconjurat cu oameni care doar îl laudă. Am spus asta și în interior, deși Dominic Fritz a spus punctual că eu nu mi-am spus of-urile, părerile, în interiorul USR. Am spus că partidul nu merge într-o direcție bună, am spus de multe ori că nu ne putem concentra doar pe Timișoara și pe două-trei localități din periurban, ci trebuie să ne continuăm munca. Eu când am decis să nu mai candidez pentru președinția filialei Timiș, ci să mă ocup mai mult de administrație, atunci am spus că am încredre că Dominic Fritz va face următoarele etape: într-un an să avem 99 de filiale în toate localitățile din Timiș, următorul an să avem și candidați în filialele respective, care să construiască imagine, iar când ajungem în 2024 USR Timiș să câștige fără nicio probleme consiliul județean. În momentul de față USR Timiș are mai puține filiale decât avea atunci, erau cam 80 atunci, acum nu știu dacă mai sunt 30 active. Au plecat filiale, au plecat membri, au plecat primari și viceprimari în funcție. Am plecat și eu, independent”, a explicat fostul lider al USR Timiș.

Acesta consideră că cei mai mulți membri USR nu văd cu ochi buni alianța Forța Dreptei, dar o acceptă, și că „sperietoarea” PSD a fost de fapt un bun partener pentru USR în Consiliul Local Timișoara.

„După părerea mea, un grup mic de oameni cred în noua construcție în care e implicat USR, iar un grup mai mare de membri nu o văd cu ochi buni, dar o acceptă. Se tot vorbește de acel balaur cu șapte capete care trebuie distrus, PSD, dar cine a lucrat trei ani și jumătate cu PSD-ul pe sub masă, și cu Ambruș? Ne putem uita la toate ședințele de consiliu local, cine și-a trecut toate proiectele cu voturile PSD și al lui Ambruș? Dominic Fritz. În loc să încerce să negocieze cu PNL-ul, trei ani și jumătate a fost totul în regulă, și a spus public domnul Fritz că colaborează bine, iar Alfred Simonis a spus și el că a colaborat și l-a ajutat pe Dominic Fritz, aici nu mai e vorba de zvonuri”, a explicat fostul președinte al USR Timiș.

Acesta a rememorat și perioada în care Dominic Fritz a devenit candidatul USR pentru Primăria Timișoara.

„În 2020 am crezut în Dominic Fritz, am tras pentru el, am muncit pentru Dominic Fritz. Venea la un partid care câștigase fără Dominic Fritz, USR Plus câștigase europarlamentarele în Timiș. Recomandarea despre Dominic Fritz am primit-o eu înainte de a-l cunoaște de la o persoană care nu are treabă cu mediul politic. Mi-a spus uite, un băiat cumsecade, așa am ajuns la primele întâlniri cu Dominic Fritz. Ulterior am aflat că el căuta oarecum un vehicul politic pentru a candida. Eu i-am prezentat atunci USR-ul, chiar am fost la sediu, s-a întâlnit cu oamenii, am zis să ne cunoaștem, să vedem dacă ne potrivim. Partidul l-a cunoscut, am avut discuții între noi, să vedem dacă găsim o compatibilitate între posibilul candidat și filiala USR Timișoara. Era clar că aveam nevoie de un candidat, am căutat un profil tânăr, care să fie energic și să lupte pentru Primăria Timișoara. A crezut în Dominic Fritz la fel cum au crezut în 2020 cetățenii Timișoarei, că va face munca pe care a promis-o în campanie și că va munci în folosul orașului. Nu m-am pronunțat nici atunci despre experiența sa anterioară, ci discutând cu el despre viziunea pe care o are, despre istoria dânsului cu Timișoara, pentru noi era candidatul ideal. Nu regret alegerea de atunci, pentru că USR a câștigat Primăria Timișoara”, a povestit Cristian Moș.

Acesta este de părere că mutările greșite ale conducerii filialei USR Timiș i-au oferit lui Nicolae Robu șansa de a candida din nou pentru Primăria Timișoara.

„În momentul în care faci niște concesii de frică, te aliezi cu oricine ca să nu-ți pierzi poziția, din punctul meu de vedere cobori sub un anumit prag de încredere. Eu cred că dacă se făceau lucrurile cum trebuie, nu era nici măcar un sâmbure de adevăr în zvonul că Dominic Fritz are șanse să piardă Primăria Timișoara. Mai mult, dacă se făceau lucrurile cum trebuie în USR Timiș, USR împânzea județul și câștiga consiliul județean, și mai multe primării, albăstream județul. În clipa de față nu suntem acolo, avem o etapă în care după o victorie câștigătoare în 2020 cel care a fost detronat se întoarce să lupte pentru Primăria Timișoara. De ce? Cine l-a reinventat pe domnul Robu? Avem proiecte începute în administrația Robu cu care Dominic Fritz s-a lăudat. Dacă ar fi lăsat pur și simplu acele proiecte să se deruleze, să-l laude cetățenii, probabil domnul Robu nu mai ieșea vulcanic să zică că sunt proiectele sale, probabil își dorea și el să stea acasă cu nepoții. De partea cealaltă, avem un președinte de consiliul județean care l-a propus candidat pentru Primăria Timișoara pe domnul Robu, iar acum îl susține pe Dominic Fritz. Deci cine l-a reinventat pe domnul Robu? De ce această frică față de un candidat, din cauza căreia faci alianțe care nu sunt naturale? Trei ani și jumătate s-au certat, iar cu o săptămână sau două înainte de a trece domnul Nica alături de USR, Ruben Lațcău era pe DJ 691 și rupea din asfalt, spunând ce proiect prost a coordonat Nica”, a mai spus Moș.

Cristian Moș, atac dur la fostul coleg de partid: „Dacă ar fi după părerea dânsului despre el, Ruben Lațcău ar trebui să fie președintele României”

0

Plecat recent din USR Timiș, filială la înființarea căreia a contribuit, Cristian Moș nu a avut milă, la PRESSALERT LIVE, despre unul dintre foștii săi colegi, ajuns între timp „mâna dreaptă” a primarului Timișoarei, Dominic Fritz, care este și președintele filialei.

„Dacă ar fi după părerea dânsului despre el, cred că Ruben Lațcău ar trebui să fie președintele României. Părerea dânsului despre el e că știe fiecare domeniu mai bine decât oricine. Erau momente în care îmi explica cum trebuie să funcționeze ADID-ul, iar eu îi explicam pe lege că nu e așa. Aveam glume în cadrul USR-ul că de ce nu-l propune cineva prim-ministru, că știe prea multe, funcția de viceprimar e prea mică pentru Ruben Lațcău. Din ce știu, el a fost team leader într-o corporație, nu știu câți oameni a avut în subordine. I-am atras atenția în cadrul Biroului Județean inclusiv în perioada cu Coltermul că nu e în regulă, că n-a avut backup la backup la backup, ceea ce înseamnă un plan de management. Eu de ce am vrut să mă întorc în privat, ceea ce am făcut în cadrul consiliului județean a fost pur și simplu management”, a spus Cristian Moș.

„Nu știu de ce e așa important pentru Dominic Fritz. Probabil s-a format acest grup care se laudă între ei și au același dușman comun, Cristian Moș, care este acum iepurele PSD. Nu am fost, nu sunt. Dacă-mi doream să mă duc spre oricare alt partid, credeți-mă că m-au contactat toate. Am avut discuții cu Alin Nica să mă duc spre PNL, dar n-am spus niciodată că aș fi dispus la asta. Încă de la începutul mandatului au fost discuțiile astea, pentru că nu-l atacam pe Nica. Apoi a apărut ideea că mă duc la AUR. După ce am decis să mă întorc în mediul privat, au început discuțiile că mă duc înspre PSD”, a mai spus vicepreședintele CJ Timiș.

Acesta intenționează să candideze independent la Primăria Timișoara, chiar dacă nu totul este bătut în cuie momentan.

„E o discuție, sunt la momentul în care strâng semnături ca să pot candida independent. Nu discut dacă voi candida sau nu. Sper să strâng peste 3.000 de semnături, îmi doresc asta. Mi-au scris foști colegi, prieteni, cunoștințe din corporații care mi-au cerut formulare pentru a încerca să strângă semnături. Nu voi rupe alegători de la Dominic Fritz sau de la Nicolae Robu. Văd ce înseamnă munca de independent, văd ce înseamnă o echipă de câțiva oameni. Am coordonat majoritatea campaniilor câștigate de USR la nivelul județului. Nu localele, pentru că eram candidat, dar europarlamentare și parlamentare. În 2016 am coordonat parlamentarele când eram doar 30 de oameni în filială, și am reușit să trimitem doi parlamentari la București. Nu spun că sunt meritele mele, dar știu ce înseamnă să coordonezi o campanie”, a explicat Moș.

„Imperiul Roman. Tehnologia învingătorilor”, o expoziție de neratat pentru pasionații de istorie, la Complexul Muzeal Arad

0

După expoziția „Leonardo da Vinci – The Machines. Invențiile unui geniu al Renașterii” găzduită de muzeul arădean în toamna anului trecut, o nouă expoziție internațională, organizată sub patronajul Ambasadei Italiei în România, a Consulatului Onorific al Republicii Italiene la Arad, a Institutului Italian de Cultură și cu sprijinul Muzeului „Leonardo da Vinci” din Florența, va fi deschisă miercuri, 24 aprilie, de Complexul Muzeal Arad, la Palatul Cultural, vernisajul fiind programat la ora 11:00, în prezența  Excelenței Sale Roberto Sperandio, consul onorific al Italiei la Arad.

Expoziția, intitulată „Imperiul Roman. Tehnologia învingătorilor” este dedicată nu doar pasionaților de istorie, ci tuturor celor fascinați de secretele celui mai puternic imperiu din istoria omenirii. Publicul, și copiii mai ales, vor avea ocazia să descopere invenții din antichitate prin intermediul celor 40 de exponate care reprezintă noi mașinării folosite în luptă, tehnică militară și civilă din timpul Imperiului Roman, armuri impresionante purtate de soldați și de gladiatori, reconstruite de artizanii și specialiștii de la Museo Le Macchine di Leonardo da Vinci Firenze. Expoziția cuprinde și o serie de elemente vestimentare, uniforme purtate de soldați, tunica interioară şi tunica exterioară din mătase, dar și obiecte vestimentare nelipsite din garderoba femeii romane. Conceptul arcului roman, a cărui tehnică a stat la baza construcțiilor și a progresului imperiului, apeducte, poduri, viaducte, precum și alte elemente construite pentru eficiența în luptă, berbecul roman, turnul de asalt, turnul de apărare, catapulta, sunt tot atâtea atracții pentru vizitatorii muzeului arădean.

În săptămâna „Școala altfel”, expoziția este vizitată cu ghid de grupuri școlare din Arad, Timiș și Hunedoara. Expoziția este deschisă pentru public în noul spațiu expozițional din Palatul Cultural până în 24 iunie și poate fi vizitată de marți până duminică, între orele 9:00 – 17:00.

Fundația Comunitară Timișoara, susținere pentru proiecte care încurajează implicarea cetățenilor în procesul electoral

0

Fundația Comunitară Timișoara, coordonator al programului „E și treaba mea!”, destinat grupurilor care doresc să desfășoare activități pe teme precum educația civică, promovarea transparenței și a informării clare și obiective, monitorizarea și lupta împotriva dezinformării, mobilizare civică și voluntariat sau campanii de conștientizare a importanței votului, a selectat cinci proiecte și echipele care, în perioada următoare, se vor ocupa de informarea cetățenilor despre importanța alegerilor, vor monitoriza candidații și vor încuraja oamenii să se înscrie ca observatori sau președinți ai secțiilor de vot.

Proiectele se vor desfășura la Timișoara și la Jimbolia și au ca public țintă tinerii – elevi și studenți – precum și doamne și domnișoare dornice să se implice activ în comunitate, valoarea maximă de finanțare a unui proiect fiind de 5.000 de lei.

Proiectele selectate sunt: „Alfabetizare democratică pentru studenți” – Grup de inițiativă MPT Students, „UPT Campus Civic” – Grup de inițiativă UPT Campus Creativ, „ElectStream” – Grup de inițiativă ElectFemme, „Sănătate civică în comunitate” – Grup de inițiativă Friends of Team4Teen și „Vot informat, bine valorificat” – Grup de inițiativă Tineri pentru Transparență Electorală.

23.04.2024 Invitat Cristian Moș

0

Cristian Moș despre mandatul de vicepreședinte al CJ Timiș: „M-am simțit singur. N-am avut susținerea USR-ului”. Ce spune despre relația cu Alin Nica

0

Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, a vorbit la PRESSALERT LIVE despre mandatul care este aproape de final. Acesta a spus că a preferat să nu intre în dispute politice cu Alin Nica, președintele CJT, deși colegii din USR i-au cerut să-l atace încă de la început.

„Pentru mine acești ultimi aproape patru ani au fost foarte grei. Eram în consiliul județean, încercam să-mi duc proiectele mai departe, am fost votat de peste 51.000 de locuitori care m-au mandatat să-mi fac munca în CJT. N-am ascuns, unii dintre colegii din USR îmi cereau să dau informații, își doreau ca eu să stau probabil în CJT și să ascult pe la uși, să dau informații pentru a-l ataca pe Alin Nica. Eu am preferat, în loc să dau acele informații, să fac munca pentru care am fost pus acolo, am încercat și să colaborez, pe cât s-a putut, pentru a duce proiectele mai departe. Mi s-a spus chiar textual la un moment dat, «de ce nu îl ataci pe Alin Nica?», duo-ul Dominic Fritz – Ruben Lațcău din cadrul USR Timiș m-au întrebat asta. Pentru unele persoane este mai importantă politica decât administrația atunci când ajung într-o funcție…”, a spus Cristian Moș.

Vicepreședintele CJT a spus că a preferat să se concentreze pe proiecte, decât pe lupta politică. „Pentru mine ar fi fost dificil să-l atac politic pe Alin Nica, doar de dragul de a-l ataca, pentru că probabil aș fi rămas fără atribuții. Dacă rămâneam fără atribuții nu reușeam să aduc banii pe care i-am adus în CJT, fonduri europene. Vorbesc de contracte noi, semnate, fonduri atrase în acest mandat, din care aproximativ 850 de milioane de lei vin pe proiectele mele. Unul este proiectul EuroVelo, pentru care am luptat cu județe precum Bihorul, suntem la stadiul de birocrație acum, studii de fezabilitate, dar merge înainte. Mai e deponeul de la Ghizela, un proiect prin care vom atrage aproximativ 50 de milioane de euro pentru retehnologizarea întregului sistem de gestionare a deșeurilor. Discutăm despre cum să facem să scădem prețul pe care-l plătește fiecare cetățean pentru deșeuri. Acestea sunt proiecte, din punctul meu de vedere, esențiale pentru județ, și sper ca viitorul președinte al CJT să continue aceste proiecte. Proiectele sunt deja pe un făgaș în așa fel încât doar trebuie să intre pe rând în fiecare etapă, să acceseze fondurile și să le folosească cum trebuie. Dacă eu intram în acel joc politic probabil Dominic Fritz și Ruben Lațcău erau fericiți că uite, Moș atacă, dar nu aveam atribuții și Timișul nu avea acești bani”, a explicat fostul președinte al USR Timiș, care a anunțat zilele trecute că părăsește partidul.

„Eu m-am simțit singur în consiliul județean în acești trei ani și jumătate. Eram eu cu consilierii mei personali, cu aparatul tehnic, oameni cu care m-am înțeles și am lucrat foarte bine pe proiectele pe care le-am avut. N-am avut susținerea USR-ului”, a mărturisit Cristian Moș.

Accident grav pe DN7, cu un microbuz în care se aflau șapte persoane (foto)

0

Grav accident de circulație marți seara, în jurul orei 19:30, pe DN 7, în zona cunoscută ca Izvorul lui Decebal, în apropiere de Deva.

„Șapte persoane au fost rănite în urma unui grav accident de circulație produs în această seară la intrarea în municipiul Deva, pe sensul de mers dinspre Arad. Un microbuz care se deplasa dinspre Mintia spre Deva a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers. Pompierii militari ai Detașamentului Deva au intervenit cu trei autospeciale și două ambulanțe SMURD, la fața locului aflându-se și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean. Salvatorii au extras cele șapte victime, toate aflându-se în microbuzul implicat în accident. Persoanele rănite au fost transportate spital”, a transmis ISU Hunedoara.

Victimele sunt bărbați cu vârste între 26 și 56 de ani. Trei dintre victime au fost transportate la Urgențe la Hunedoara, iar patru la Deva.

„Astăzi, în jurul orei 19:30, 7 persoane au fost rănite în urma unui accident de circulație produs la intrarea în municipiul Deva, pe sensul de mers dinspre Arad. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit ca un microbuz care se deplasa dinspre Mintia spre Deva a acroșat parapetul care desparte sensurile de mers. Cei
șapte răniți (printre care și șoferul microbuzului) au fost transportați la UPU Deva, respectiv UPU Hunedoara. Conducătorului auto i se vor preleva probe biologice la spital. DN 7 este blocat pe sensul de mers Arad – Deva. Și urcarea de pe DN 76 pe DN 7 este blocată”, a transmis IPJ Hunedoara.

Sursa foto: ISU Hunedoara

Robu, reacție în scandalul dintre Fritz și clanurile de pe strada Cezar: A amenința un demnitar public „este o faptă extrem de gravă, ce nu trebuie tolerată”

0

Acțiunea heirupistă întreprinsă luni de Dominic Fritz pentru recuperarea străzii Cezar, transformată în curte de proprietarii vilelor din zona pe care o traversează, este una cu iz pur electoral, spune Nicolae Robu, fost primar al Timișoarei timp de două mandate. El se întreabă de ce acțiunea apare exact acum, când suntem în perioada de dinaintea alegerilor pentru funcția de edil-șef, și nu în cei patru ani de mandat de până acum.

„Actualul” îl acuză pe Robu că ar fi favoritul celor afectați de demolarea de luni. Cifrele arată cu totul altceva, subliniază Robu, care demonstrează că situația e complet diferită. „Subsemnatul, om al faptelor fiind, fără a face mult tapaj pe subiectul «jaful pe patrimoniul public», am făcut următoarele: am câștigat în instanță și am adus efectiv în patrimoniul public 11 clădiri: trei clădiri spitalicești (două ale Clinicii de Balneologie și una a Spitalului de Copii); opt foste cinematografe”, anunță Nicolae Robu.

Toate „victoriile” actualei administrații sunt doar rezultat al perioadei în care Robu a fost primar. Toate acțiunile în justiție au fost demarate de acesta, au fost duse la bun sfârșit de el, iar sentințele au fost aplicate de „actualii”, care s-au erijat în luptători pentru patrimoniul public, mai spune Robu.

„Am inițiat procese și am obținut prin ele sentințe definitive pentru readucerea în patrimoniul public a Casei de pe C.D. Loga 52, Ștrandului Termal, Parcării Bega, unor apartamente din Elisabetin, ș.a.m.d., sentințe ajunse, însă irevocabile la Înalta Curte, abia după ieșirea mea din funcția de Primar, roadele de imagine fiind culese, prin urmare, fără absolut niciun merit, de succesorul meu, Dominic Samuel Fritz. Am demolat două case construite ilegal, parțial sau total pe domeniul public: una pe strada Glad și una în vecinătatea Pasajului Popa Șapcă. Am eliberat domeniul public de șatre de romi instalate pe el fără aprobări legale. Nu am nicio legătură cu vânzarea sau retrocedarea niciuneia din casele sau locuințele ajunse dovedit ilegal sau suspect proprietate a unor romi. Orice asociere a mea cu subiectul este calomnie crasă”, subliniază candidatul PNL – PSD la fotoliul de primar al Timișoarei.

Și stoparea exceselor acestei categorii sociale în mandatul său nu se oprește aici.

„Dar, apropo de relația mea cu cetățenii de etnie romă: îi respect ca pe oricare alții pe dei ce respectă legea, dar eu sunt cel ce am lichidat în Timișoara, în primul an plin de mandat, 2013, parangheliile ce blocau străzi și deranjau câte un sfert din oraș, într-o tradiție devenită anacronică, pe care eu am curmat-o. Și asta fără a fi rasist, respectându-i pe membrii comunității rome ca pe oricare alții, dar cerându-le ca oricăror altora să respecte legea și recurgând când a fost cazul, la organele de forță”, continuă Nicolae Robu.

În ciuda acuzațiilor pe care i le aduce contracandidatul său, Dominic Fritz, Nicolae Robu spune că amenințarea unei persoane, mai mult un demnitar aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie aspru pedepsită.

„Ei bine, am luat act că un cetățean de etnie romă, al cărui gard a fost demolat de Primarul Fritz a făcut apel către apropiații lui să-mi acorde votul. Aceeași persoană, am înțeles că l-ar fi amenințat pe Primarul Fritz. Vreau să fiu foarte clar și categoric: a amenința o persoană, în plus un demnitar în exercițiul funcțiunii, este o faptă extrem de gravă, ce nu trebuie tolerată! Legea trebuie să troneze în tot și în toate și peste noi toți, indiferent de postura în care la un moment dat ne aflăm!”, a mai declarat Robu.

Din păcate, pentru „fostul” demersul actualului primar e doar unul cu iz electoral. „Este evident pentru oricine că demersul d-lui Fritz e cu iz electoral, dar, judecând după cât cunosc din speță, intervenția se impunea, ba chiar cred că dl Fritz ar trebui să ne dea explicații de ce a făcut-o atât de târziu! Avuția publică trebuie apărată! În concluzie: am luptat pentru patrimoniul Timișoarei și am obținut victorii mari, incomparabil mai mult decât a făcut-o dl Fritz, dar, la mine asta nu a fost temă electorală. Dl Fritz – alias «dominic_n-a_făcut_nimic» – n-are ce raporta și-atunci folosește această exercitare normală a atribuțiilor, populist, drept fumigenă pentru mascarea eșecului mandatului său, a pierderii a jumătate din fondurile europene preluate drept moștenire de la Administrația Robu, a amenzilor de sute de milioane lei etc, etc”, încheie Nicolae Robu.

Acțiune masivă, cu colaborarea Europol și FBI, pentru anihilarea unui „supercartel” al drogurilor din Europa

0
Foto: Arhivă

23 de persoane suspectate că lucrează pentru șeful încarcerat al unui cartel european al drogurilor care controlează o mare parte a vânzărilor de cocaină din Europa au fost arestați. Printre cei arestați se numără polițiști de rang înalt.

Poliția bosniacă a făcut raiduri în zeci de locații și a arestat 23 de persoane suspectate că lucrează pentru șeful încarcerat al unui cartel european al drogurilor, a anunțat marți Europol.

Printre persoanele arestate în timpul raidurilor efectuate luni la Sarajevo, Mostar și Zenica se numără mai mulți oficiali de rang înalt din cadrul poliției, suspectați de crimă organizată și spălare de bani, a precizat procurorul-șef al Bosniei, potrivit Reuters.

„Europol a sprijinit acțiunea, care reprezintă o altă piatră de hotar în lupta împotriva așa-numitului «supercartel», o alianță de rețele criminale care controlează o mare parte din comerțul cu cocaină din Europa”, se arată într-un comunicat al Europol.

Acesta a precizat că scopul principal al operațiunii a fost de a prinde cercul de apropiați al unui traficant de droguri bosniaco-olandez care a fost condamnat și încarcerat în Olanda în 2023, dar care ar putea conduce în continuare traficul de droguri din America de Sud către Europa și Australia.

Bărbatul, al cărui nume nu a fost dezvăluit de Europol, se numără printre cei 49 de suspecți arestați în 2022 în cadrul unor raiduri coordonate efectuate în Europa și în Emiratele Arabe Unite, vizând presupuși mari șefi ai traficului de droguri.

Specialiștii Europol, precum și agenți ai Administrației americane pentru combaterea drogurilor (DEA) și ai FBI au susținut raidurile poliției bosniace.

Ministerul Muncii: Persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activități casnice

0

Persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activități casnice, susține Ministerul Muncii, care anunță lansarea unei platforme electronice destinată beneficiarilor și prestatorilor de activități casnice.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, platforma electronică este funcțională și poate fi accesată pe adresa tichete.anofm.ro.

„Conceptul presupune achiziționarea tichetelor cu care pot fi remunerate persoanele care desfășoară activități ocazionale în gospodărie. Tichetele sunt purtătoare de beneficii de asigurări sociale și de sănătate. Astfel, lucrătorii beneficiază de servicii medicale decontate, contribuțiile lor fiind valorificate și la pensie”, se arată în comunicat.

Reprezentanții ministerului arată că platforma facilitează interacțiunea dintre beneficiar și prestatorul casnic.

„Beneficiarii pot posta în secțiunea <Marketplace> serviciile pentru care caută personal, iar prestatorii serviciile pe care le pot oferi, fiind asigurată în acest fel medierea între cerere și ofertă în ceea ce privește desfășurarea activităților casnice”, arată ministerul.

Platforma poate fi utilizată de prestatori (lucrători), de beneficiari casnici și de către angajatori și reprezintă, potrivit Ministerului Muncii, o formă de suport pentru persoanele subocupate care nu sunt asigurate în sistemul de asigurări sociale de stat.

„Avantajul pe care îl aduce înrolarea în platformă și furnizarea serviciilor în baza tichetelor valorice este faptul că lucrătorii casnici beneficiază de asigurări de pensie și sănătate cu condiția preschimbării a cel puțin 85 de tichete de activități casnice, respectiv 1.275 de lei/lună. Din valoarea de 15 lei a unui tichet, 3 lei reprezintă contribuțiile necesare prestatorului pentru a beneficia de asigurarea de pensie și sănătate, fără să fie nevoie de un contract de muncă între părți”, adaugă ministerul.

Se poate înscrie ca prestator casnic orice persoană care a împlinit 16 ani și care dorește să aibă sau să-și suplimenteze veniturile prin prestarea, ocazional, de activități casnice necalificate, fie că este vorba de șomeri, pensionari, elevi, studenți sau angajați.

„Angajatorii care se înscriu în platformă pot achiziționa și distribui propriilor angajați tichete pentru activități, transformându-i pe aceștia în beneficiari ai unor servicii oferite de prestatorii casnici. Tichetele de activități casnice pot fi acordate sub formă de primă sau bonus, cu precizarea numelui, prenumelui şi codului numeric personal ale angajatului care poate utiliza tichetul de activități casnice, aceste date fiind înscrise pe tichet. La achiziționarea a cel puțin 600 de tichete într-un an, angajatorii și beneficiarii pot primi, cu titlu gratuit, în anul următor, 75 de tichete”, transmite Ministerul Muncii.

Printre activitățile casnice care pot fi remunerate cu tichete se numără aranjarea și servirea mesei, curățarea/întreținerea piscinei, curățenia/igienizarea locuinței, călcatul rufelor, debarasarea și spălarea vaselor, hrănirea/îngrijirea animalelor de companie, plimbarea animalelor de companie, prepararea hranei, plantarea pomilor/arbuștilor, plantarea răsadurilor, realizarea cumpărăturilor pe bază de listă, recoltarea fructelor și legumelor, spălarea covoarelor, spălarea geamurilor și a tâmplăriei, spălarea rufelor, spălarea și curățarea autovehiculelor sau strângerea resturilor vegetale din natură.

Operaționalizarea platformei reprezintă și atingerea jalonului 397 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), precizează Ministerul Muncii.

Seară de blues din Marea Britanie, la Timișoara, alături de Norman Beaker Trio

0

Amatorii de muzică blues vor avea avea parte de un eveniment special, care îl va aduce în Timişoara pe Norman Beaker, unul din cei mai cunoscuţi artişti ai acestui gen muzical din Marea Britanie. Norman Beaker este unul dintre frontmanii scenei de blues britanice de mai bine de patru decenii. Descris de BB King ca fiind un „Freddy King alb”, Norman a colaborat alături de cele mai grele nume din gen, inclusiv BB King, Jimmy Rogers, Buddy Guy, Lowell Fulson, Fenton Robinson, Chuck Berry, Carey Bell James Booker, Jon Lord, Larry Garner și Ruby Turner.

Norman Beaker Band a lansat în luna septembrie a anului 2017 albumul „We See Us Later”, disc care a avut parte de recenzii favorabile din partea fanilor şi a presei de specialitate. Printre diversele sale colaborări de-a lungul anillor se numără şi cele în calitate de chitarist de studio, artistul realizând înregistrări pentru albume semnate Jack Bruce, Lowell Fulson, James Booker şi Van Morrison. Începând din 2017 artistul face parte din Blues Hall of Fame. Cel mai recent material discografic al său poartă numele de Running down the clock și a apărut cu patru ani în urmă. Artistul a mai concertat o singură data în orașul nostru în luna februarie a anului 2019 la defunctul club Reflektor.

Concertul din Timișoara susținut de Norman Beaker Trio va avea loc miercuri, 24 aprilie, de la ora 20, la clubul Pixel, iar biletele se găsesc aici. Alături de Norman Beaker pe scenă se vor afla Slavica Tucakov și Marco Mattietti.

Sfârșit de săptămână cu concerte și plantare de copaci la Șag, în cadrul Oxigen Planting Festival (foto)

0

La sfârșitul săptămânii trecute, la Șag s-a desfășurat Oxigen Planting Festival, eveniment care conform organizatorilor a avut parte de opt mii de participanți. În cadrul acestei acțiuni s-au plantat peste 15.000 de copaci. Mii de voluntari, au răspuns invitației Codru Festival și al Centrului Cultural Subcarpați, reprezentanți ai zeci de companii și instituții publice au contribuit la regenerarea naturii. Acțiunea de împădurire s-a desfășurat sub îndrumarea și supravegherea reprezentanților Asociației Codru Festival și al pădurarilor.

„Subcarpați a fost mereu apropiat de natură, de țară, de viața la țară. Și vrem să devină o tradiție, sperăm că de la an la an să repetăm asta. Am plantat azi câțiva copaci, nu e prima oară, e o experiență extraordinară”, a spus Bean MC, liderul trupei Subcarpați.

Oxigen Planting Festival este un festival dedicat naturii şi este conceput în aşa fel, încât să aducă împreună iubitorii de mediu și pe cei de muzică, într-o experiență autentică. După ce au plantat, membrii trupei Subcarpați au urcat pe scenă și i-au încântat pe cei prezenți cu muzica lor binecunoscută. Tumbe, Cred că sunt extraterestru, Ioana Milculescu și Floare de Maidan au urmat pe scenă în cele două zile de festival. Atmosfera a fost întreținută și la scena amenajată pentru DJ.

„Dacă Festivalul Codru este în vară, primăvara și toamna, ne-am propus să plantăm câți mai mulți copaci. Ne bucurăm că ne-am format deja o comunitate în acest demers pe care îl vom continua în fiecare. Anul acesta evenimentul a fost dus la următoarea etapă, am adăugat o importantă componentă, să ne putem bucura și mai mult de natură”, a adăugat Victor Balaniuc, general manager Codru Festival.

În cele două zile de eveniment au fost plantați 5.000 de puieți de frasin, 5.000 de arțar și încă 5.000 de cireș sălbatic. Zona nou împădurită va fi numită Pădurea de Caval. Pe lângă plantare, copiii s-au bucurat de zonele de distracție amenajate pentru ei, iar adulții s-au putut relaxa în natură.

„Asociația Codru Festival a organizat, până acum, patru sesiuni de plantare. Pădurea  a devenit mai verde și mai bogată cu 30 de mii de copaci. În 2019 și 2022, au avut loc sesiuni de ecologizare la Pădurea Bistra, locul care a devenit casa și scena Codru Festival. Anul trecut ne-am extins și în alte locuri din județul Timiș, unde a fost nevoie de ecologizare și împădurire”, au mai adăugat organizatorii. Oxigen Planting Festival este un proiect cultural finanțat de Consiliul Județean Timiș, prin programul TimCultura 2024.

Mașină confiscată și amendă usturătoare pentru un tânăr care arunca gunoaie în apropiere de Timișoara

0

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizați duminică după-amiaza, prin apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare.

„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat șoferul autoutilitarei, un bărbat în vârstă de 26 de ani, bănuit de comiterea faptei. Bărbatul în vârstă de 26 de ani a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 30.000 lei conform OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, fiind luată măsura complementară a confiscării autoutilitarei”, a transmis IPJ Timiș.

Pluxee: „Promovăm inovația și implicarea pentru o cultură organizațională sănătoasă”

0

Timișoara a găzduit săptămâna aceasta primul eveniment național din seria HR LivingRoom, dedicat profesioniștilor din domeniul Resurselor Umane. Cu această ocazie, Pluxee, partenerul global în beneficii extrasalariale și soluții pentru creșterea implicării angajaților, a reunit experți, manager de resurse umane și lideri din companii de top din zona Timișoarei pentru o doză de inspirație și inovație. Sub umbrela temei „Cultură Organizațională Sănătoasă. Angajați Valoroși”, evenimentul a fost un catalizator pentru schimbare și inovație în modul în care companiile abordează sănătatea și fericirea angajaților lor.

Pluxee oferă un ecosistem complet de produse și servicii, adaptate pentru a sprijini starea de bine și implicarea angajaților în întreaga lor experiență de muncă. De la acces la restaurante preferate pentru a se bucura de un prânz delicios, până la servicii de telemedicină și vacanțe de vis, oferta Pluxee este concepută pentru a aduce valoare reală în viața angajaților.

Ecosistemul de produse Pluxee este construit în jurul soluțiilor digitale menite să simplifice experiența clienților. De la semnarea online a contractului, accesul rapid la rețeaua de parteneri prin aplicatia Pluxee, verificarea soldului în orice moment până la parteneriatele strategice, totul este foarte rapid și facil pentru utilizator.

Pluxee nu se oprește doar la oferirea beneficiilor, ci își propune să îi înțeleagă și să îi susțină pe angajați în moduri mai profunde. Parteneriatele cu platforma de loializare și beneficii flexibile pentru angajați MyBenefits și cu compania britanică de tehnologie The Happiness Index completează ecosistemul Pluxee, oferind angajaților opțiuni personalizate și soluții adaptate nevoilor lor în permanență schimbătoare; The Happiness Index este  un instrument bazat pe neuroștiință și tehnologie ce permite companiilor să obțină o înțelegere clară și detaliată a nevoilor și dorințelor angajaților lor, măsurându-le nivelul de fericire și implicare. Astfel, se pot construi culturi organizaționale care să promoveze integrarea, ascultarea și înțelegerea reciprocă.

HR LivingRoom by Pluxee nu a fost doar un eveniment, ci o demonstrație a angajamentului  ferm al Pluxee față de îmbunătățirea vieții angajaților în întreaga lor experiență profesională. Cu produse și servicii adaptate la nevoile și cerințele în continuă schimbare ale pieței, Pluxee continuă să fie partenerul de încredere pentru companii care doresc să-și sporească implicarea și să-și îmbunătățească cultura organizațională.

Maryliss a lansat albumul „First” cu un concert special la Radio România Reșița

0

După ce în luna februarie a acestui an Maryliss a lansat albumul discografic de debut First cu un concert extraordinar ce a avut loc în Timișoara, la sfârșitul săptămânii trecute artista timișoreancă și membrii formației ei au repetat evenimentul la Reșița. Lansarea discului a prilejuit un concert susținut de Maryliss la Radio România Reșița sâmbăta trecută, urmat de un recital susținut în Soho House.

„Din cel mai fain studio de radio, unde am avut privilegiul să fim live, vrem să transmitem o uriașă mulțumire echipei minunate de la Radio România Reșița si tuturor ascultatorilor care ne-au fost alaturi. Suntem profund recunoscători pentru susținerea necondiționată și pentru atmosfera minunată pe care ați creat-o alături de noi.  Ne-am simțit cu adevărat în elementul nostru. Mulțumim pentru tot!”, au transmis membrii formației alcătuite din Maria Avramescu – voce, Silviu Dan Iliescu- chitară, Ovidiu Dodo Moldovan- clape, Andrei Ghilea- bass și Alex Florescu- tobe

Primul single Maryliss sub numele de Nu Renunța”, a apărut cu opt ani în urmă, iar în 2019 artista a lansat mai multe singleluri consecutive, primul fiind „În urma ta” care s-a calificat pe locul 2 în cadrul concursului național Bega Music Festival, la secțiunea de creație. La final de 2019, Maryliss a lansat următorul single, „Cafea arsă”, piesă care se regăsește și pe coloana sonoră a filmului „Șoapte”. În 2023, Maryliss, s-a calificat în Finala Națională Eurovision cu piesa „Hai, Vino!”, melodie ce se regaseste și pe albumul de debut „FIRST”, un proiect muzical cuprinzător cu 12 piese ce explorează sonorități și influențe diferite.

„Muzica noastră este la bază pop cu diverse influențe. Avem arome de rock, new wave, funk și chiar și drum’n bass. Am experiementat multe direcții, chiar și country. Deși avem diverse influențe, cumva discul ăsta e un tot unitar. Una din cele mai surprinzătoare piese pentru mine… ca și producție… a fost cea realizată cu George Denis care face muzică de film. Am explorat multe direcții pe album și ne-am dorit să vedem unde ne situăm, unde ne simțim cel mai bine și să vedem de acum încolo exact pe ce plusăm mai departe”, spun membrii formației.

Următorul concert susținut de Maryliss în Timișoara va avea loc duminică 28 aprilie, de la ora 19, în cadrul Târgului de Paști care este organizat în Piața Traian.

Cristian Moș, vicepreședintele CJ Timiș, în această seară la emisiunea PRESSALERT LIVE

0

cristian mos

Cristian Moș, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș și unul dintre membrii fondatori ai USR Timiș, este invitatul ediției din această seară a emisiunii PRESSALERT LIVE.

Vom discuta despre cele mai recente evenimente din politica locală și națională, în perspectiva apropiatelor alegeri locale, unde Cristian Moș ar putea candida ca independent la Primăria Timișoara după ce l-a criticat dur pe Dominic Fritz și actuala conducere a filialei USR.

Emisiunea PRESSALERT LIVE începe de la ora 20 și poate fi urmărită pe pressalert.ro, pe aplicația PRESSALERT (Apple și Android) sau YouTube.

Fuziune de space rock, muzică electronică și groove intergalactic: formația britanică Henge susține un concert de neratat la Timișoara

0

Formația britanică Henge va susține un concert de neratat la Timișoara. Colectivul muzical de inspirație cosmică Henge va urca pe scenă, aducând în prim-plan fuziunea lor unică de space rock, muzică electronică și groove intergalactic, iar cu ritmurile lor pulsatorii și energia lor contagioasă trupa promite un spectacol de neuitat, care va transporta spectatorii într-o cu totul altă dimensiune. Cu un stil muzical care sfidează categorisirea, muzica britanicilor este un amestec cosmic care îmbină elemente de psihedelic, dance și rock.

Muzicienii vor interpreta câteva piese cunoscute din repertoriul lor, inclusiv „Demilitarise”, un imn al unității și al păcii, sau „In Praise of Water”, o odă eterică la forța dătătoare de viață care curge prin univers. Recent, formația a lansat albumul „Alpha Test Four”, care îi poartă pe ascultători într-o călătorie sonoră prin ritmuri pulsatorii, melodii din alte lumi și versuri care îndeamnă la reflecție și care abordează teme legate de unitate, conștiință și misterele universului. Dar spectacolul Henge nu se rezumă doar la muzică. Este o experiență multisenzorială care combină imagini uimitoare, costume elaborate și o prezență scenică interactivă. Pe măsură ce membrii trupei își vor îmbrăca costumele extraterestre și se vor îmbarca în misiunea lor cosmică, publicul va fi transportat pe un tărâm în care muzica și imaginația se ciocnesc.

Membrii formației Henge vor susține un concert în luna iunie a acestui an în cadrul celebrului festival britanic Glastonbury, iar în ultima zi a lunii iulie vor fi prezenți cun un spectacol deosebit în cadrul festivalului Ozora care se desfășoară în Ungaria.

În deschiderea concertului celor de la Henge vor cânta Volga ARM, o trupă nouă cu muzicanți noi şi vechi, ce şi-a avut perioada de incubație în anii 2020-2021, când au fost compuse piese, scrise versuri, gândite platforme program, renunțat la tot şi reînceput, totul într-o maniera aleatorie şi inconsecventă. În 2022, primele creații au fost eliberate în lume sub forma unor cântece cvasi-rock, luminoase şi pluri-potente despre neputințe şi nepăsari. Volga ARM este Toma & Joy & Denis.

Concertul susținut de formația Henge în Timișoara va avea loc miercuri 24 aprilie, de la ora 19, la M2 Event Venue, iar biletele se găsesc aici.